În data de 17.12.2018 a fost semnat contractul de finanțare cu nr. 3613/17.12.2018 în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, pentru proiectul retrospectiv „Îmbunătăţirea accesului populaţiei din judeţele Sălaj şi Maramureş la servicii medicale de urgenţă”, COD SMIS 125513.
Semnatarii acestui contract sunt: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, reprezentată de domnul viceprim-ministrul Paul Stănescu şi Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest – Organism Intermediar, reprezentată de domnul Director General Marcel Ioan Boloș şi Ministerul Sănătăţii reprezentat legal prin doamna Sorina Pintea, având functia de Ministru al Sănătăţii.
Beneficiarul contractului este Parteneriatul format din Ministerul Sănătăţii- Lider de Parteneriat, Judeţul Sălaj, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Spitalul Orăşenesc Târgu Lăpuş, Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Spitalul de Recuperare Borşa şi Judeţul Maramureş.
Valoarea totală a contractului este 5.686.289,42 lei, din care valoarea asistenţei financiare nerambursabile este 5.572.563,64 lei. Sursele de finanţare pentru asistenţa financiară neramursabilă sunt Fondul European de Dezvoltare Regională (70%) și Bugetul de stat (28%). Contribuţia proprie a partenerilor este 2% din valoarea proiectului.
Contractul de finanțare se va încheia în data de 31.08.2019.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea infrastructurii sanitare, prin investiţii în dotări sau lucrări necesare, care contribuie la dezvoltarea operaţionalităţii la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate publică şi îmbunătăţind accesul la serviciile medicale de calitate.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
1. Dotarea infrastructurii unităţilor de primiri urgenţe şi a compartimentelor de primiri urgenţe (inclusiv cu echipamente pentru terapie intensiva – ATI, precum şi echipamente destinate secţiilor suport care deservesc UPU).
2. Îmbunătăţirea accesului la servicii medicale a persoanelor din regiunea nord-vest, prin creşterea stării de sănătate publică. Minim 3.000 persoane vor beneficia de servicii medicale îmbunătăţite.
Concret, prin acest proiect cu caracter retrospectiv, partenerii au posibilitatea recuperării sumelor cheltuite pentru investiții în infrastructura de sănătate în perioada 2014-2018.
În perioada menționată, toţi partenerii din proiect – Judeţul Sălaj, Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, Spitalul Orăşenesc Târgu Lăpuş, Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Spitalul de Recuperare Borşa şi Judeţul Maramureş – au achiziționat o serie de echipamente pentru dotarea unităţilor de primiri urgenţe, a compartimentelor de primiri urgenţe şi a secţiilor suport care deservesc UPU.
Toate aceste investiții, unele finalizate și altele în derulare, au fost incluse în proiectul „Îmbunătăţirea accesului populaţiei din judeţele Sălaj şi Maramureş la servicii medicale de urgenţă”, spre a fi rambursate din fonduri europene.
În perioada următoare partenerii vor demara achiziția serviciilor de informare și publicitate și vor finaliza toate investițiile aferente proiectului, iar echipa de proiect va întocmi toate documentele necesare pentru rambursarea cheltuielilor.