Vezi VIDEO
Octombrie a fost luna cu cele mai mici preturi la locuinte, conform unui studiu realizat la nivel national. Agentii imobiliari baimareni spun ca situatia a fost similara in Maramures, de la o luna la alta constatandu-se o scadere a preturilor pe piata imobiliara. Reprezentantii agentiilor imobiliare au mai aratat ca, in aceasta perioada, cele mai cautate sunt apartamentele cu o camera si cu doua camere.
Pretul locuintelor a ajuns sa fie, in octombrie, cu pana la 5 % mai mic fata de lunile precedente, conform unui studiu realizat de imobiliare.ro. Tendinta de scadere a preturilor s-a simtit si pe piata imobiliara din Maramures, specialistii punand acest lucru pe seama temerilor oamenilor de a se imprumuta de la banci, ei preferand sa-si cumpere o locuinta cu bani cash.
“Raportandu-ne la preturi, de la o luna la alta se constata scaderi de preturi intre 3,5 si 5 % la imobile. Preturile sunt in scadere din cauza lipsei finantarii. A doua mare consecinta a acestor conditii actuale spunem ca este si teama omului de a investi sau de a intra intr-o creditare pe o perioada lunga de timp, de 25-30 de ani. Azi, din pacate lumea incearca pe cat posibil sa cumpere cu banii jos”, a declarat Lazar Nacu, proprietarul unei agentii imobiliare din Baia Mare.
Agentii imobiliari spun insa ca nu duc lipsa de clienti, mai ales din partea tinerilor casatoriti care au nevoie de o locuinta. Cei mai multi prefera apartamentele cu una sau doua camere.
“Cererea cea mai mare se indreapta spre apartamente cu o camera, cu doua camere. In aceasta perioada, preturile variaza undeva intre 15.000 euro, in zonele mai modeste, 30.000 de euro. Sigur, este o medie. La garsoniere gasim undeva la 5.000 de euro, in zonele mai modeste si putem urca pana la 20.000 de euro, in zonele ultracentrale”, a explicat Lazar Nacu.
Chiar si in cazul chiriilor, apartamentele cu trei sau patru camere nu prea au cautare, a mai precizat agentul imobiliar.
Cand vine vorba despre ce va aduce viitorul, Lazar Nacu este de parere ca in 2012 se vor lamuri unele aspecte si in domeniul bancar, ceea ce va avea repercusiuni asupra pietei imobiliare.
Sursa: Camelia Tocaci