Preturile locuintelor din Romania au inregistrat anul trecut cea mai mare scadere din lume, respectiv de aproape 10,5%, fata de circa 6% cu un an inainte, potrivit unui studiu realizat de portalul globalpropertyguide.com pe baza preturilor medii, ajustate cu inflatia in 42 de tari la nivel mondial.
„Jumatate din Europa a inregistrat scaderi ale preturilor locuintelor anul trecut. Romania a avut cea mai slaba piata rezidentiala din lume in 2013, consemnand o scadere a preturilor cu 10,43%, dupa o reducere de 5,96% in 2012, 6,99% in 2011, 22,08% in 2010 si 24,22% in 2009″ , mentioneaza globalpropertyguide.com. Piata romaneasca a reusit astfel sa se situeaze sub tari precum Spania, Grecia sau Irlanda, care ocupau in 2012 topul reducerilor de preturi la locuinte.
Astfel, in Grecia preturile locuintelor s-au diminuat cu 7,26% in 2013, reprezentand o imbunatatire fata de 2012, cand scaderea a fost de 13,77%. Alte piete europene unde locuintele s-au ieftinit semnificativ anul trecut au fost Croatia (6,27%), Rusia (5,86%), Spania (4,38%), Olanda (4,16%), Polonia (3,55%) si Slovacia (3,01%). Finlanda (-2,83%), Franta (-2,02%), Norvegia (-1,32%) si Portugalia (-0,68%) au inregistrat scaderi mai putin accentuate.
Din cele 42 de tari incluse in studiu, 15 au avut scaderi de preturi si in 27 dintre acestea preturile apartamentelor au avut cresteri. Cele mai mari cresteri au fost raportate in Dubai (21,5%), Estonia (16,55%) si Taiwan (14,46%). De asemenea, noua din cele mai slabe zece piete rezidentiale din lume provin din Europa, potrivit studiului.
Tarile europene unde preturile au urcat semnificativ anul trecut sunt Irlanda (6,18%), Turcia (5,73%), Marea Britanie (4,88%), Lituania (4,64%) si Islanda (4,33%).
Sursa: Mediafax