Un bărbat în vârstă de 61 de ani a murit, luni dimineața, în urma unui accident care a avut loc între localitățile Valea Mare și Jitaru din județul Olt.
Reprezentanții IPJ Olt au transmis că o maşină a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus de șoferul în vârstă de 61 de ani. Accidentul a avut loc în această dimineață pe drumul european E 574, în judeţul Olt.
„Din primele verificări polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, între localitățile Valea Mare și Jitaru, la kilometrul 66 + 300 metri, au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii, respectiv doi bărbați, cu vârstele de 25 și 61 de ani”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
În urma evenimentului, bărbatul, în vârstă de 61 de ani, a decedat. Potrivit, ziarului local Olt-Alert victima este Cristinel Cîrloganu, fost director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt. Cîrloganu ocupa în prezent funcţia de director Direcţia Resurse Umane, Salarizare, Comunicare şi Secretariatul Consiliului de Administraţie în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Tânărul în vârstă de 25 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a mai precizat sursa citată.