Ora 9 dimineata. Imbarcarea si plecarea spre Valea Borcutului. Depasim Castelul lui Pocol, frumosul edificiu lasat prada marlaniei (aculturale) institutionale, Dealul Terebesca apoi fosta Colonie, Dealul Poprad cu stravechea mina Sofia, valea Antonca si Dealul Lisabona, cu vestigiile medievalei cetati a lui Lisabona Gelert, amplasamentul fostelor compresoare mineresti, refugiul antiaerian, confluenta cu valea Neamtului, defunctul sediu IPEG. Pe dreapta ramane pe urma confluenta cu valea Iojica. Oprim dupa vreo 8 km pe pajistea punctata de siluetele verzi ale catorva exemplare de tuia. Ne luam rucsacii si pornim pe valea Borcutului (amonte) spre confluenta vaii Wilhelm cu valea Bartosa.
Primii ghiocei – Autor: Lucian Petru Goja
Vezi GALERIA FOTO (click aici…)
O luam apoi pe valea Bartosa cautand calugari sau primule.
E totusi mult prea devreme. Nu si pentru o sfioasa paraluta alb-roz.
Covor de serpi si verzi frunze de iedera.
Suim pe poteca spre drumul initial forestier (1965-1970) apoi tehnologic (IPEG), conducand spre cateva galerii de prospectare si in continuare pana sub Poiana Plestioare.
Dupa circa 1 km depasim firul unui paraias cascadat, abia tarandu-se pe pragurile de andezituri negre, cotim la stanga luand-o pe un fost drum de carute taiat prin stejarisul tanar intercalat cu muribunzi castani si fagi.
Apar primele urme de mistreti.
Depasim culmea coborand spre firul unui afluent al vaii Bartosa si dam de cele dintai palcuri de luscute cu tecile verzi-cerate.
Cateva scurmate de hamesitii mistreti ce si-au sapat o scaldatoare in malul negru.
Suim versantul spre est pentru ca dupa cateva sute de metri sa ajungem, traversand un splendid faget tanar, la prima balta cu alte scaldatori, un mesteacan si un plop alb prabusiti peste mlastina circulara si cu marginile intesate de sute de luscute strangandu-si protectoare bobocii intre umflatele frunze.
La dreapta alt afluent se indreapta hotarat spre valea Bartosa, alimentat din urmatoarea balta, cea mai mare, o tipica turbarie in care fermentatia din afunduri salta centrul, lasand periferic un lat brau clisos acaparat de mii si mii de luscute.
Uriasi ciresi salbatici si fagi tineri in jur.
Centrul baltii e acaparat de lastaris de loza, lemn cainesc, mesteacan si carpen.
Scaldatori si aici.
Multe urme, scurmaturi dupa bulbi, jir, ghinda.
Ocolim balta prin stanga apoi ne indepartam in diagonala, spre nord-vest, de firul paraului.
Trecem peste traiectul fostei linii electrice de medie tensiune ce alimenta mina Wilhelm pentru a ajunge la balta feruginoasa.
In jurul mocirlei, ruginie central, negricioasa mai jos si pe malurile paraiasului pe care-l naste, ne rasfata privirile alte sute de luscute, gata sa infloreasca in doua saptamani, de nu va veni cumva iarna promisa.
Sub noi e un platou mlastinos cu vreo patru scaldatori de mistreti.
Frunzis gros presarat cu multe ramuri doborate de rafalele de vant alaturi de arbori intregi.
La stanga ramane cea mai inalta balta acaparata de loza impenetrabila, de la ea putandu-se cobori pe versantul vestic povarnit pentru a ajunge in valea Wilhelm.
Ceva mai sus si tot spre stanga e fagetul matur, cu extraordinare exemplare, unele recent marcate silvic cu portocaliu si rosu.
Pe culme intalnim resturile unui fost stand de vanatoare si o borna silvica. Tinem culmea pe fostul drum de carute/TAF, de-acum incolo flancat cu superb-maturul faget, frecvent decorat de colonii etajate de iasca.
Pe dreapta e codrul tanar si din pacate nerarit, uneori intercalat cu zada si molid, mai apoi cu mestecanis pitoresc.
La dreapta si in urma, peste valea Bartosa, apar surpaturile de galerii apartinand de mina Borzas, de pe versantul nord-vestic al Iricaului (636 m), mai apoi varful Ferigii (700 m).
Suind, la stanga putem admira Magura Mare (889 m) cu alura sa de con impadurit si varful Tisei de langa Nistru, iar la dreapta lor varful Pietroasa (1200m) cu golul alpin sudic albit de nea.
Poiana Plestioare si varful Plestioare (803 m) apar tot la dreapta ceva mai tarziu.
Atunci vedem in stanga culmii varful Tufei (717 m) si in fata, partial exploatat forestier, varful Tocastru (872 m).
Continuam pe culme in timp ce norii ascund treptat soarele.
Un corb si un pitigoi sunt tot ceea ce putem vedea din fauna, intr-un traseu odinioara inviorat de aparitiile sirurilor indiene de mistreti, ciute, cerbi, caprioare.
Dupa 3 ore de la plecare suntem pe un varf pietros marcat de sumedenie de recente doboraturi de vant si dezradacinari.
Fagi maturi si stejari franti precum niste chibrituri peste culme.
Un fag geaman , cu diametrul de peste un metru dar gaunos, ne atine calea impresionandu-ne prin teribila-i sculpturalitate… defuncta acum, devenita biotopul coloniilor de iasca si a celor de Pleurotus stafidit.
Continuam pe culme spre prima inseuare, de unde debuteaza unul din cele trei paraie care dau in valea Alunis, sapandu-i malul stang.
Aici versantul sud-vestic e presarat cu zeci de fagi doborati de vant, intre ei un covor verde-intunecat de hatis de mur si…trei caprioare ce alearga precipitat spre refugiul codrului de-alaturi.
Coboram versantul abrupt si alunecos datorita frunzisului gros sub care-s ascunse ramuri de fag, mai apoi apar bolovanii andezitici degradati si in final, pe valea Alunis, un vast areal cu tufe de mur.
Dam in vale.
La obarsia ei de sub varful Tocastru admirasem odinioara palcuri de ghiocei.
O luam in aval.
Deplasarea e ingreunata de ramuris, ragalii, trunchiuri tesute de tufele de mur si bolovanisul alunecos al vaii cu stagnante ochiuri de apa, alteori cu pitoresti repezisuri.
Trunchiuri argintii de fag stau de-acurmezisul vaii.
Trecem pe sub ele ploconindu-ne si umilindu-ne precum intr-un sacru pelerinaj.
Apoi, dupa 3 ore si jumatate, decidem sa poposim putin.
Suntem la circa 100 m amonte de fostul dig-captare menit sa adune intr-un mic lac apa necesara in trecut sistemului minier Wilhelm-Sasar.
La stanga versantul cu faget a fost decimat de furtuna, trunchiurile blocand firul vaii.
Pe versantul din dreapta culegeam an de an ghiocei pititi intre radacinile fagilor sau sub trunchiurile putrezinde ale ciresilor salbatici.
Desi socul e binisor inmugurit, ghioceii nu s-au ivit inca.
Soarele e treptat inghitit de nori apoi incepe sa burniteze.
Picnicarim, povestile se-nlantuie si devin tot mai animate, iar timpul fuge mistuit de amintiri.
Pornim spre aval dupa vreun ceas, intalnind doi tineri cu cai ce lucreaza la scosul doboraturilor pe care le afluiesc spre platforma din fata minei Wilhelm.
Halda veche de steril a fost dusa spre prelucrare, drumul reparat cu macadam.
O veche galerie miniera cu profil rectangular, de pe vremea ingeniosului proprietar de mine Alexiu Pocol, cioplita cu dalta si spitul in andezitele malului drept al vaii Wilhelm a fost recent inchisa, iar albia putin regularizata.
Pe carosabilul pietruit prin anii 1940 circulasera camioanele Krupp, ce transportau minereul aurifer catre steampuri.
Apa cristalina sporovaieste tandru in timp ce alearga in sleauri de roci vulcanice cu tenta sur-violacee.
Admiram pas cu pas meandrele vaii, admirabilele radacini inlantuite ale arinilor scortosi ce-i strajuiesc malurile.
La stanga urmarim stancariile, alunecarile de versanti, paraiele abrupte si cu ape putine ce izvorasc de pe Trapacel, din culmea sa impodobita primavara de baltile cu luscute.
Urmeaza platoul larg din fata frumoasei cariere de andezituri in care atrage atentia un impresionant diedru cu peretii netezi, slefuiti parca de mana sculptorului-demiurg.
Cativa pini rebegiti confera necesarul fior de viata rocii ruginii.
In dreapta, dincolo de abruptul fir accidentat al unui torent, valea Wilhelm isi alearga ultimele ape marunt valurite peste covata albiei compacte, spre intalnirea cu valea Bartosa.
Dupa 5 ore si jumatate de pelerinaj pe vaile si dealurile din jurul orasului Baia Mare, am inchis alt circuit, luand-o spre casa parinteasca de pe Valea Borcutului, unde vom imortaliza cei dintai ghiocei ai lui 2007 .
Foto: Primii ghiocei din 2007
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
