Dupa un control efectuat la societatea baimareana Goldavis, comisarii au sesizat o serie de nereguli, indeosebi prin nerespectarea conditiilor legale privind facilitatile acordate firmelor ce-si desfasoara activitatea in zonele defavorizate.
Din verificari a rezultat ca, in perioada octombrie-decembrie 2001, in baza unui certificat de investitor in zona defavorizata, firma a efectuat un numar de 13 importuri de pui vii, beneficiind de scutirea de taxe vamale, precum si de alte facilitati fiscale prevazute in lege.
Dupa ce trenzactiile au fost incheiate, administratorii de la Goldavis au inchis firma fara sa tina cont ca exista un termen limita in care societatile cu certificate de investitor in zonele defavorizate trebuie sa functioneze.
Garda Financiara Maramures a sesizat Directia Regionala Vamala Oradea, cercetarile ulterioare relevand ca prejudiciul a provenit din neplata taxelor vamale si a TVA-ului, la care s-au adaugat dobanzile si penalitatile.
Sursa: Ioana Osan