Ziua de dinaintea vernisajului. Panotand lucrarile pe simeze cu ajutorul nepretuit al colegilor mei Gabriel si Eva plus Anca, fiica mea cea mica (jurnalista), am trait stresul emotionant generat de spargerea sticlei unui foto-tablou, desprinderea agatatorilor altuia si, spre final, atunci cand alinierea lucrarilor se apropia (dupa 4-5 ceasuri de truda) de final, frangerea altei rame. Multumita extraordinarilor, vechilor, mei prestatori profesionisti de servicii de la Lorinczi Partner S.N.C.-Baia Mare, care au un rafinat simt estetic in inramarea lucrarilor de arta si nu numai, am trecut repede peste aceste indezirabile evenimente neomitand insa optimist, cum nu-mi sta-n fire conceptul ca, cel putin teoretic-traditionalist vorbind, cioburile aduc fericirea.
Trezit de pe la doua noaptea, ma simteam frant de nesomn dar…sunandu-l pe artistul plastic I.Anghel Negrean pentru a-l informa ca putea sa arunce, daca dorea, o fugara privire asupra exponatelor, asta avand menirea sa-l edifice asupra temei, subiectelor si a modului lor de prezentare etc. si-n final sa-l ajute in conturarea speach-ului scurt pe care l-am rugat sa-l prezinte la vernisaj, m-am simtit asaltat de dileme si insidioase angoase.
Cum ca eu, un nevolnic amator pasionat de natura si frumos, printre altele de fotografie, mi-am permis sa-i solicit hodoronc-tronc unui reputat, consacrat, recunoscut si apreciat pictor baimarean, pe deasupra cadru universitar si muzeograf la Muzeul de Arta Baia Mare, sa-mi sustina acest demers fara a cunoaste macar ceea ce fac, ce am mai expus (la precedentul eveniment din 4-24 nov.2008 in acelasi spatiu ).
M-am gandit buimac la faptul ca I.A.Negrean, dupa ce m-a asigurat deja ca ma va sprijini, s-a vazut intrebandu-se retoric, dar in fond pe deplin si obiectiv motivat, de ce naiba oare se angajase la asa ceva expunandu-se inutil riscului de a fi pus in fata unor subiecte-lucrari-mijloace fotografice etc. de prost gust, kitsch-oase si penibile dar, fiindca i-am solicitat prezenta, nu ar fi putut sa-mi traga sec si pragmatic cuvenitele maciuci critice in fata publicului vizitator.
M-am linistit destul de repede, amintindu-mi ca dupa ce mi-a dat OK-ul sau, tocmai pentru a-l scapa de astfel de ganduri, i-am remis via e mail vreo 55 din cele 76 imagini in total panotate si mai apoi trimiterea la materialul publicat in ziarul electronic eMaramures.ro Preambul la evadarea (d)in abstract, de unde putea afla cate ceva referitor la ideea acestei expozitii si preocuparile mele.
Elegant, m-a asigurat inca o data ca ma va sustine la vernisaj dar…asta m-a linistit doar partial fiindca, orice s-ar spune, o fotografie vazuta pe display-ul aparatului foto, PC-ului ori a laptopului, sau printata fiind in varii marimi si rezolutii, difera substantial de imaginea aceleiasi post- inramare cu un passe partout adecvat si, in special, dupa panotarea ei pe simeze alaturi de alte lucrari, adica in contextul vizual de ansamblu.
Vizavi de toate acestea nu aveam practic nimic de facut decat sa indur stoic scurgerea ceasurilor in asteptarea clipei intalnirii cu maestrul putin inaintea vernisajului.
L-am solicitat pentru a realiza la vernisaj un subtil si rafinat moment poetic, pe talentat-exuberantul actor baimarean Claudiu Pintican care si-a pregatit in acest scop un portofoliu abstract recurgand la opera Marelui Blond, Nichita Stanescu.
El ma stia deja de la precedenta expozitie si poate chiar si mai dinainte, din Rt-urile turistice bogat ilustrate remise e mail sau/si publicate in eMaramures.ro. Sunandu-l, ne-am pus repede de acord in ceea ce priveste deschiderea vernisajului.
Animatia politica din aceasta perioada imi baga inerente bete-n roate, ca si evenimentul Maramedica, al carei final se suprapunea datei si orei vernisajului. Asta insemnand concret pentru mine ca directorul edificiului cultural, prof. dr. Theodor Ardelean, care-mi gazduia expozitia nu putea sa participe si astfel ma vedeam frustrat de absenta si discursul veritabilului si versatului maestru de ceremonii.
Nu-i nimic mi-am spus, va fi prezent reputatul foto-cineast Felix Sateanu, un talentat realizator de filme etno-folclorice premiate in varii festivaluri, vechi prieten, (co)autor a numeroase foto-expozitii. Fiindca m-a asigurat de participare si de profesionistul sau interes, stiindu-l parolist nu l-am mai resunat pentru a-i aminti ca sambata la ora 12… iar el a uitat, amintindu-si abia dupa ora fatidica, alergand spre eveniment.
Ziua vernisajului. Treaz deja de la trei noaptea. Firesc emotionat si de constientizarea faptului ca-ntr-o zi de 20 februarie, pe la 5 dimineata si-n urma cu…sase decenii, ma imbranceam neastamparat in pantecul mamei pentru a iesi la lumina zilei.
Dar despre asta nu am dorit sa scap nici macar un cuvintel invitatilor la eveniment, avand o sincera si profunda reticenta, daca nu neaparat si o deplina aversiune, vizavi de orice festivisme ori sindrofii, ca sa nu mai vorbesc de libatiile bahice.
Pe la ora 10, m-am dus sa-mi vad parintii luandu-l pe Papa cu mine pentru a ma insoti la vernisaj (din nefericire, o fractura de sold din toama, a mamei mele, obligand-o sa ramana acasa, pe baricade, precum de regula, o intreaga viata).
Era inca mult pana la ora 12. Mi se parea si mai mult asteptand inghiontit parsiv de o spondiloza dorsala ce si-a gasit taman acum sa se acutizeze, indispunandu-ma. Sotia mea si Anca, dandu-mi ghes sa plecam inainte de 11, mie fiindu-mi total de neinteles la ce buna atata graba.
Abia a trecut de ora 11 cand paseam in Salonul Artelor, inventariind lucrarile cu frica-n san, considerand ca unele dintre ele ar fi putut glisa si cadea peste noapte de pe simeze facandu-se zob. Am scapat, insa, de astfel de bucurii….pana chiar inainte de vernisaj, cand un tablou o lua usor la vale pe firul de relon, fascinandu-l realmente pe I.A.Negrean, care se-ntreba lovit de perplexitate cum de s-a putut regiza acest veritabil moment de happening.
Totul s-a datorat insa, ca adesea-n viata, hazardului si, din fericire, am vazut si eu faza, iar caderea a fost una lenta, lucrarea nesuferind. Intre timp pictorul I.A.Negrean a tras repede o panoramare lamuritoare exponatelor, linistindu-se apoi, dand cu ochii de mai tanara sa colega universitara in ale predarii subtilitatilor artei, Laura Ghinea, si fiindca Felix Sateanu nu aparea la orizont, a rugat-o sa-si expuna succint-profesionistul punct de vedere, ea acceptand cu un admirabil firesc.
Claudiu Pintican, precum un leu in cusca, isi rasfoia paginile cu extrase de versuri apartinand lui Nichita Stanescu, explicandu-mi in ce mod spontan a ales sa-si prezinte in curand numarul.
Doua personaje cu alura si aproximativa tinuta de ospatari si-au facut aparitia pe la 11.30, dupa care in liniste, profesionist, de nimeni si nimic tulburati, au luat o masa lunga acoperind-o cu o fata alba, apoi au adus cateva cutii de carton pline cu ceva.
M-au apucat sudorile, intrebandu-ma nedumerit cine dracu a suprapus altceva, de exemplu un botez, peste vernisaj si…tocmai in acelasi spatiu ? Sotia mea Zoia si Anca zambeau complice si atunci am inteles motivul grabei lor, regizarea neasteptatei de fel de mine surprize cu ajutorul unei firme de catering.
Piscoturile si sampania aurie turnata-n cupele cristaline m-au lamurit pe deplin in curand. Era cadoul lor pentru aniversarea si vernisajul meu pentru care le-am multumit din inima.
Au rezolvat elegant si pragmatic deopotriva o chestiune cu care eu dintotdeauna am fost cel putin paralel. Doar mult mai tarziu, odata ajunsi acasa, Zoia si Anca mi-au divulgat ca hatrul si nastrusnicul Claudiu Pintican a pus pe sest la cale un moment care m-ar fi buimacit complet, intonarea in cor de catre intreaga asistenta, sub dirijorala lui bagheta, a unui festivist La multi ani. Ce ma mai bucur ca…lovit de ratiune n-a facut-o pana in cele din urma !
Imbucurator, lumea sosea in numar din in ce mai mare, prietenii de drumetii si unele dintre vechile-mi cunostinte care stiau de aniversare aducandu-mi cadouri, surprinzandu-ma cu nobletea gestului lor.
Treptat, m-am simtit in elementul meu, fiind bucuros de faptul ca in particular sau unor mici grupuri le explicam unor participanti ce si mai ales unde si in ce imprejurari inubliabile pentru mine am surprins unele dintre subiecte.
La ora 12, am solicitat audientei ( probabil ca s-au adunat peste 100 persoane din care multi jurnalisti si fotoreporteri sau cameramani, unii dintre ei cu reusite expozitii de fotografie anterioare ) rugamintea de a incepe vernisajul.
Prima alocutiune i-a apartinut Laurei Ghinea, care a reamintit succint dar atractiv publicului o scurta istorie a fotografiei, impactului major al acesteia si rolul sau de la caracterul informational la artele vizuale, in final facand pertinente referiri la fotografiile expuse, de la selectia temei si a subiectelor pana la modul lor de surprindere si redare.
In speach-ul sau sincer, neconstipat si necriptic-savant, pictorul I.Anghel Negrean a recunoscut ca i se intampla pentru prima oara ca maestru al penelului sa vorbeasca despre fotografie, cu toate acestea nesimtind nicio dificultate in a o face deoarce descoperise nota comuna a lucrarilor expuse in grafica, cromatica, compozitia, decupajul pictural sau sculpturalitatea lor, adica ceea ce definea generica chintesenta artei.
Va asigur, fara nicio umbra de ipocrizie ori falsa si neavenita modestie, ca m-am bucurat nespus sa aud opinia domniei sale ( fiindca il cunosc si apreciez de foarte multa vreme pentru spontaneitatea, exuberanta, vioiciunea, puritatea, cromatica si frivolitatea inocent-candidaa picturilor sale) care coincidea celor anterior afirmate de catre Laura Ghinea, specialista in fotografie.
De nu si-ar fi facut efectul caldura spoturilor luminoase orientate spre capetele noastre si de ar fi deschis cineva o fereastra pentru a primeni aerul cald-lanced al salii …ce bine-ar fi fost !
Pe nebanuite, apropiindu-se felin de unele lucrari abil selectate, Claudiu Pintican s-a transpus necesara transaactoriceasca inainte de a-si deserta cu talent, arta si forta de convingere tiradele poetice.
Cata forta, cata explozie, cat patetism subtil dozat pentru a surprinde auditoriul si a-l face sa reverbereze constient la efemeritatea clipei si (pe)trecerea cu bucurii si necazuri a vietii !
Le-am multumit bucuros fiecaruia in parte, iar intre timp a aparut si Felix Sateanu care, detasat-colocvial, opina ca prezenta mea expozitie se situeaza foto-artistic indiscutabil peste anterioara din 2008 (cand am prezentat 98 de tablouri avand ca subiect flora in viziuni foto macro si micro alaturi de o multime de peisaje).
Pana la ora 14, cand sambata sistemele electronice de securitate inchid automat Biblioteca Judeteana Petre Dulfu din Baia Mare, am dialogat relaxat si fericit cu mai multi invitati, pe de alta parte, insa, plecand de la reusita evenimentului, m-am trezit cugetand la o urmatoare tema in vederea realizarii careia trebuia sa purced cat mai curand la treaba. Provocari si ipotetice titluri de genul Underground , Lumini si umbre sau intunericul… luminii dandu-mi diabolic ghes.
M-a bucurat sincer participarea fiecarui invitat (speakeri, fotografi profesionisti, jurnalisti, cunostinte, ortaci de drumetii, colegi de serviciu, fosti colegi, colaboratori in varii activitati, parteneri de incitante dialoguri-idei via e mail etc.), dar m-a impresionat si faptul ca unii dintre ei s-au deplasat din Cluj Napoca, Satu Mare, Sighetu Marmatiei, Napradea, Rona pentru a ma onora cu prezenta lor. Unii, precum Papa, au trebuit sa plece mai repede, altii au stat pana la finalul ostilitatilor. Tuturor le multumesc din suflet.
O impresie aparte mi-a lasat-o si preotul Vasile Trif, un talentat pictor si sculptor amator, un autentic intelectual, pe care-l cunosc de destul de multa vreme si care, privind din perspectiva artistico-religioasa unele lucrari a descoperit incitante locuri comune, inspirate tranzitii dintre profan-laic si ecumenicul primordial.
Expozitia se va desfasura in perioada 20 februarie – 4 martie si pentru cei care nu au reusit sa participe la vernisaj dar doresc s-o vada, le stau bucuros la dispozitie ( contactati-ma la 0723-549947 pentru a ne pune de acord asupra zilei si orei). Unii dintre vizitatori s-au aratat interesati de cateva din lucrarile expuse ( fiecare foto-tablou are un nr. de ordine lipit pe verso pentru a facilita identificarea, lucrarile dorite putand fi ridicate numai dupa incheierea expozitiei).
I.A.Negrean, L. Ghinea si A.Cret au remarcat in timpul vernisajului ca esentiale pentru realizarea unui astfel de demers fotografic sunt cautarea si gasirea, vederea si simtirea.
Fiind deplin de acord cu ei nu-mi pot dori decat sanatate, indelungata si rodnica putere de evadare in generoasa natura inconjuratoare, consecventa, scrupulozitate, rigoare, prieteni dispusi sa cutreieram impreuna coclaurile mirifice ale Romaniei si nu in cele din urma sansa de a descoperi, vedea si reverbera simtind artisticul particularizant, intrinsec, acolo unde poate ca altii nici macar nu-l banuie.
Peste toate acestea, sper sincer ca perpetua-mi invatare-cautare vizand perfectionismul, dublate de o acribica exigentasi autocenzura, sa cunoasca o dezirabila evolutie ascendenta ca si garant al intelegerii si apoi al redarii esentei plastice a temelor si subiectelor evitand cu obstinatie, tact si abilitate facilul, gratuitul, inutilul.
CITESTE SI : VERNISAJ – EXPOZITIE – O evadare din cenusiul orasului pusa la cale de Lucian Petru Goja (VIDEO SI GALERIE FOTO)
EXPOZITIE FOTO – LUCIAN PETRU GOJA – Preambul la „Evadarea (d)in abstract”
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
