Creditele acordate populatiei si firmelor au inregistrat in aprilie o crestere de 0,2% (-0,1% in termeni reali) fata de martie, la 218,29 miliarde lei, evolutie sustinuta de avansul imprumuturilor in lei cu 0,8%, insa comparativ cu aprilie 2013 creditarea a consemnat o contractie de 0,8%.
„Creditul in lei a crescut cu 0,8% (0,5% in termeni reali), in timp ce creditul in valuta exprimat in lei s-a diminuat cu 0,2% (exprimat in euro, creditul in valuta a scazut cu 0,1%). La 30 aprilie 2014, creditul neguvernamental a inregistrat o reducere de 0,8% (-2% in termeni reali) fata de 30 aprilie 2013, pe seama majorarii cu 6,1% a componentei in lei (4,8% in termeni reali) si a diminuarii cu 5% a componentei in valuta exprimata in lei (exprimat in euro, creditul in valuta s-a redus cu 7,7%)”, se arata intr-un comunicat al Bancii Nationale a României (BNR).
Depozitele s-au majorat cu 0,5% fata de martie, la 215,03 miliarde lei. Economiile in lei ale gospodariilor populatiei au crescut cu 0,8%, la 81,77 miliarde lei. Fata de aprilie 2013, plasamentele in banci au fost cu 6,2% mai mari (4,9% crestere in termeni reali).
Depozitele firmelor, societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare, s-au redus cu 0,4% comparativ cu martie, la 57,59 miliarde lei, insa au inregistrat un avans de 12,9% (11,5% in termeni reali) fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Plasamentele in valuta ale gospodariilor si firmelor, exprimate in lei, s-au majorat cu 0,8%, la 75,66 miliarde lei (exprimate in euro, au crescut cu 0,9%, la 17 miliarde euro). Comparativ cu aceeasi luna a anului precedent, depozitele in valuta au crescut cu 4,2% in lei si cu 1,2% in euro.
Depozitele populatiei in valuta au crescut cu 3,2% exprimate in lei si cu 0,2% in euro, iar cele ale firmelor cu 6% in lei si cu 3% exprimate in euro.
Creditul guvernamental s-a contractat in aprilie cu 2,7% fata de martie, la 79,69 miliarde lei, insa comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut a consemnat o crestere de 9,5% (8,2% in termeni reali).
Sursa: Mediafax