Joi, 1 decembrie 2022, în anul care marchează Centenarul morții părintelui dr. Vasile Lucaciu, ctitorul Bisericii Unirii tuturor românilor, de la Șișești, Preasfinția Sa Vasile Bizău a primit titlul de Cetățean de onoare al comunei Șișești, acesta fiindu-i înmânat de primarul Tentiș Ioan Mircea, „în semn de înaltă apreciere și aleasă prețuire pentru contribuția adusă la promovarea culturii și valorilor spirituale în rândul comunității Șișeștene”.
„Am făcut și fac ceea ce-mi stă în putință pentru ca memoria părintelui dr. Vasile Lucaciu să fie perpetuată, să fie cât mai mult cunoscut și mai ales să îi păstrăm valorile”, a fost răspunsul dat de Eparhul de Maramureș mulțumirii aduse de comunitatea șișeșteană pentru munca Preasfinției Sale la nivel cultural și spiritual.
În cadrul aceleiași munci și efort colectiv de a promova, în an Centenar al părintelui Lucaciu personalitatea Eroului națiunii române, în dimineața zilei de 1 decembrie, Ierarhul a binecuvântat Statuia părintelui dr. Vasile Lucaciu, așezată în fața Colegiului Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Și-a îndreptat apoi pașii spre a participa, alături de oficialitățile locale și județene, la manifestările ocazionate de Ziua Națională a României, la Baia Mare, pe Bulevardul Unirii, iar a doua parte a zilei și-a petrecut-o la Șișești, unde a celebrat Te Deum-ul de 1 Decembrie și Rânduiala Parastasului la mormântul părintelui dr. Vasile Lucaciu. La final a binecuvântat cele două plăci descriptive așezate sub busturile Mitropolitului Atanasie Anghel și al Papei Pius al IX- lea, de pe fațada bisericii din Șișești, plăci donate de către doamna Delia Lucaciu, strănepoata părintelui Vasile Lucaciu, participând ulterior la programul artistic și cultural organizat de Primăria Șișești în curtea bisericii de aici. În cadrul evenimentului, Preasfinția Sa a primit distincția mai sus amintită.