Avem dovada jafului din banul public de la Federația Română de Canotaj!
Pentru medalia de aur câștigată la proba de 200 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, înotătorul David Popovici a primit de la statul român 140.000 de euro. Premiile Federației Române de Canotaj (FRC) au fost de 8.750.000 de euro pentru cele 2 medali de aur și 3 de argint cât și locul 3 pe națiuni.
Banii cuveniți sportivilor lotului de canotaj al României sunt de 3.094.000 euro în total. Restul sunt ai antrenorilor, selecționerilor, personalului medical, nutriționiștilor, psihologilor, metodiștilor și mecanicilor.
Metodistul Curelea Marius a obținut 23.000 de euro pentru “participare activă și contribuția la menținerea echipamentului sportiv în condiții optime”. Mecanicul Grigore Marian a primit 5.000 de euro pentru aceleași motive.
Sandu Pop, inspector de specialitate la FRC apare pe statul de plată ca antrenor secund cu un premiu de 238.000 de euro, adică cu 100 de mii în plus față de cel al lui David Popovici.
Erhan Cătălin, secretarul general al FRC și Petrescu Roxana, contabilul șef al Federației au primit un premiu de câte 162.400 de euro fiecare, adică mai mare ca al lui David Popovici, pentru “participare activă și contribuție substanțială la obținerea rezultatelor”.
Acest document incriminant cu nr. 619 din 19 august 2024 a fost semnat de președintele FRC Gavril Valentin și de contabilul șef Petrescu Roxana, cea care s-a autopremiat cu 162.400 de euro și trimis Comitetului Olimpic și Sportiv Român condus de președintele Mihai Claudiu Covaliu și de vicepreședintele Elisabeta Lipă.
Pe statul de plată apare numele lui Tudosă Ciprian, președintele Comisiei sportivilor în cadrul Comitetului executiv al FRC, de patru ori cu sume de 630 euro și o dată cu 10.080 euro pentru pregătire juniori și tineret.
Pe stat mai apare numele unei doamne premiate cu peste 100.000 de euro, care locuiește de ani de zile în străinătate și care a fost șocată să afle câți bani au câștigat Elisabeta Lipă și PSD în numele ei.