Daca e weekend atunci musai trebuie sa ploua (intr-un fel, mai mult decat necesar si benefic dar ca turist…).
Dintr-o data te simti condamnat la zacere, nefacere, letargie, autoabandon… in fond constati ca dai curs uneia dintre nenumaratele repetitii ale mortii (proprii). A sinelui adica, apoi, inspaimantat de brutalitatea irefutabilei revelatii existentialiste simti ca musai trebuie sa te revolti, sa te impotrivesti implacabilului si-atunci incerci sa fentezi, dand frau liber bidiviului inaripat al contemplativului nostalgic, cautand inlauntru-ti tot mai epuizatele resurse de candoare, puritate si inocenta.
Te umanizezi cu alte cuvinte, renegandu-ti subit bruma de pragmatic obsesiv cotidian pentru a face loc in minte-ti banalului poetic, muzicalului, plasticului, artisticului primordial.
Ce mult te-ajuta toamna, si memoria desuetelor proprii fapte, pana odinioara percepute ca fiind unele de-a dreptul marete si irepetabile.
Vezi galeria foto (click aici…)
Nauc, introvertit si umil descoperi fascinat ciresii ca niste tomnatice flacari purpurii, auriile limbi devoratoare ale mestecenilor, verdele tonic si mat al sobrilor arini, stingherul buchet albastru-liliachiu translat de viituri pe-o efemera insula pietroasa, pastelatele coame ale fageturilor, mai mult iluzoriul petec restrans de azur celest, coplesitoarea guba sura a nebuloaselor gata sa se stoarca si reverse asupra-ne pentru a ne purifica sau, poate, dand curs unui divin blestem.
Ce poti sa spui inafara unui intelept multumescu-ti tie Doamne!
Din fericire, dintr-o data percepi pana atunci neauzita soapta sporovaitoare a apei, remarci stralucirile cristalin-argintii ale saltului ei peste o toplita, strecurarea-i de abila felina ori taratoare printre pietre si maluri, tatonezi neancrezator, si de-a dreptul nevolnic, cu talpa pe rotunjitele forme ale andezitelor brun-pamantii, multimilenar rulate in albia vaii aproape secate sub barajul din amonte, te balbai, esti gata, gata sa cazi… in penibil apoi, salutar, descoperi acaparatoarele siruri paralele de iulisca cu infarcticele lor frunze, alteori nespus de frivole, amintind de niste afro-tribale fustite, maidegraba revelatoare decat pudic si decent acoperitoare.
Simti ca incepi sa te desprinzi treptat, poate strecurandu-ti insetatele flash-uri ale privirilor printre hasurile arborilor, de fapt nevazand, mai mult intuind, oglinda cetoasa a lacului de acumulare si peninsula cu alura policroma de aniversar tort.
Te minti din ce in ce mai bine si chiar ajungi sa redevii copil, trecand in passing pe langa casutele basmelor firizene aievea sau privind extatic la inegal paralelele suvite laptoase siameze ale cascadei de pe Valea Neagra superioare.
Nu, haul de-acolo nu te imboldeste de fel deoarece nu esti, nici n-ai fost vreodata, un deplorabil emo, dimpotriva, vrei sa supravietuiesti… anotimpurilor, vine vorba, doar pentru a le urmari acribic si critic-comparativ succesiunea.
Apoi privirile-ti inregistreaza persistandele (inexplicabil) dare galben-aurii prelungi ale farurilor pe astfaltul abia spalat de aversa, ca si pe cele lesinat rosietice ale luminilor-stop, plutinzii bezmetici fluturi ai murindelor frunze aglutinate imediat in mirabile si indescriptibile pasteluri cu parfum de tintirim si crizanteme.
Simti ca te afli in plin concert, dar asta nu e defel sinonim cu a fi capabil sa te domini si autoanihilezi pentru a te cufunda plenar, disolutionandu-te-n imaterial, creativ, artistic, frizand astfel pana si genuinul imaculat postnatal.
Tinzi, aspiri, cu-alte cuvinte visezi cu ochii deschisi depasindu-ti astfel (cu totul pasiv) mizera conditie cotidiana de jivina.
Remarcarea celor trei fagi poleiti te trimit cu gandul spre sacra trinitate.
Sculpturalele aparitii totemice din Poiana Soarelui te transpun in… indepartatul Tahiti si lumea exotica a lui Paul Gaugain in timp ce aversa racoroasa, si-n ritmuri mocanesti, iti aminteste de tenebrosul Bacovia (prea putin studiat prin liceu). Scrutand departe, peste turbaria Vlascinescu, tacuta si-ntinsa, remarci esarfa inform-variabila a negurilor ce-nvaluie crestetul sobrilor molizi ca niste falnici si dezorientati osteni ramasi deocamdata-n picioare.
Nu poti uita si visa la infinit. Constat (trist) asta luand in colimator diabolicii ochi sangerii ai luminitelor abia aprinse la cabana Brazi (de care ma leaga o stranie amintire socialista).
Era cred prin anii ’70, tocmai efectuasem nocturn o superba traversare hibernala pe schiuri (sud-nord) a Ignisului (cu tata si fratele meu Alex) venind dinspre Groape si ajungand la Izvoare dupa ce parcursesem platoul alpin troienit, realmente sub un magic clar de luna.
O ceata de securisti, militari somcuteni si baimareni in termen, condusa de vigilentul ofiter Malai, ne opri la intrarea in Poiana Soarelui legitimandu-ne, vine vorba, deoarece doar tata avea la el buletinul, nu si noi, studentii nonconformisti plecati la o partida de ski extrem.
Cautau sabotori ai barajului de acumulare Firiza, cica parasutati din avion de catre dusmanii poporului, imperialisti occidentali. Ne venea sa radem (sau sa boram?) auzindu-i proferand atari tampenii dar atunci cand ne-au flancat si condus sub amenintarea AKM-urilor pana-n holul cu bar al cabanei Brazi nu ni s-a mai parut defel amuzant.
Asezati comod in fotolii la caldurica, schimbandu-ne hainele asudate si-apoi dedulcindu-ne nonsalanti cu cate-un nechezol savuros imbunatatit cu o cinzeaca de cognac Zarea, ii puneam in teribila incurcatura pe aprigii veghetori ai destinelor si viitorului atat de luminos ai patriei. Detasarea nostra, sinonima cu nevinovatia, ii contraria teribil si-atunci au inceput sa ne sicaneze, in final sugerandu-i lui Papa sa plece la Baia Mare–Valea Borcutului (35 km) si sa revina cu actele noastre de identitate (buletin si legitimatie de student, altfel… suntem arestati si anchetati a la carte). Pur si simplu, in imbecilitatea lor patriotic-slugarnica nu-si puteau imagina ca te poti bucura de-o tura hibernala nocturna pe schiuri. Trecuse de ora 23,30, sugestia lor ni se parea de-a dreptul imbecila si non fezabila si-atunci, strafulgerat de-o idee, i-am intrebat pe inteligentii cerberi ce naiba cauta de fapt?
– Doi tineri, la circa 22-25 de ani, inarmati cu bastoane de lemn, ca niste pulane militienesti, toporisti si cutite vanatoresti la cingatoare, imbracati cu mesade de blana artificiala mitoasa in exterioir, cu pantaloni negri de stofa, bocanci, fesuri de lana… parasutati noaptea asta dintr-un avion….
– Pai bine domle, de ce nu spuneti asa ? I-am vazut pe respectivii putin inainte de-a ne salta pe noi, pe drumul forestier catre serpentinele Gutaiului…
– Cand a fost asta ? Pai… or fi trecut binisor 35-45 de minute de-atunci.
– Bine, luati-va o camera si nu va miscati de-acolo pana dimineata!
Ne-am luat cheia, am suit la etajul I si, osteniti de efort dar si de neprevazuta noastra intamplare securistica, am dat sa atipim.
Ne-a fost de-a dreptul imposibil fiindca haitasii luasera urma amaratilor, i-au incercuit, prins si adus la cabana unde-au inceput, intr-o camera lipita de-a noastra, ancheta profesionita la rotisor, cu seci troznete acompaniate de sfasietor-inumane urlete de durere… disipandu-ne spontan si definitiv turistica reverie odata cu bucuria inocentei noastre reusite montane sub romanticul clar de luna.
Brrrrrrrrrr ! Incredibil dar spurcat de adevarat.
Dincolo de cabana Brazi si peste valea Runcului, doar intuibila, spre varful Breze si Piatra Lucii, diafanele neguri se ridica deasupra vast exploatatelor forestier zone si-apoi, mult mai departe, peste varful Rotundu cu molidisul compact.
O turista ce-si pregateste vatra inconjurata de trei scaunele joase de lemn se iveste la liziera, carand pe umar o lunga spartura uscata de fag.
Animata era doar cabana Electrica, in rest totul parea pustiu si abandonat, doar potaile de tot felul dand tarcoale tomberoanelor debordand de gunoi menajer.
Ploua din ce in ce mai vartos, adeverind avertizarea meteo de cod galben pentru cele 29 de judete (din care nu putea lipsi Maramuresul).
Cu toate acestea exista nespus frumos si poezie in jur, de la minusculele jerbe de fag aurii la esarfele sau tapiseriile tesute de frunzele ruginii abia aterizate etern deasupra molatecului covor de muschi.
Frumoasa si misterioasa e padurea in sine, acea dezordonata armie a copacilor invaluiti de ploioasa noapte, capabila insa sa mai fascineze cu largile aripi de miere si imperiala purpura (daca admirand aceste superbii reusesti sa faci abstractie de numeroasele vetre de foc plouate si strasnic pistruiate de numeroasele mizerii).
Retur prin perdelele tot mai strasnice de ploaie, uneori brutal violentate de flash-urile orbitoarelor fulgere care lasa vederii, pret de-o clipa doar, diafanele molii policrome ale frunzelor murinde… plutind, valsand requiemic.
Pana la urma, iata, o meteo avertizare de cod galben, nu e deloc sinonima cu o ratare… turistica, dimpotriva.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
