În plină austeritate, aleşii n-au făcut economie când a venit vorba despre deplasări în destinaţii exotice. Cea mai scumpă deplasare externă, de exemplu, a depăşit 50.000 de lei.
Potrivit datelor furnizate de Camera Deputaților și de Senat, aleşii au călătorit pe banii statului nu numai la Bruxelles sau Strasbourg, ci și pe alte continente.
Cea mai îndepărtată deplasare oficială a fost în Chile, acolo unde Carmen Holban, Rodica Paraschiv și Viorica Sandu au petrecut cinci zile într-o vizită la nivelul Comisiei pentru Egalitatea de șanse pentru femei și bărbați.
În acest caz, valoarea deplasării pentru fiecare în parte a fost de aproape 29.000 de lei.
O deplasare oficială, chiar mai costisitoare, a făcut și senatorul PSD Florian Bodog, în Japonia, unde a stat cinci zile.
Vizita în Japonia a ajuns la aproape 33.000 de lei, iar senatorul a participat la Conferinţa mondială a parlamentarilor pentru Populaţie şi Dezvoltare de la Tokyo.
Alţi şase senatori și deputați au mers, în luna martie, în Bahrain, în Asia, pentru cea de-a 146-a Adunare a Uniunii Interparlamentare.
Este vorba despre senatorii Daniel Zamfir , Marcel Vela , Sorin Mateescu și Silvia Dinică, dar și deputații Zakarias Zoltan și Ioan Cupșa. Pentru fiecare în parte, costul de deplasare a depăşit 24.000 de lei.
Tot în Orientul Mijlociu, dar în Emiratele Arabe Unite, au ajuns și senatorul Antal Istvan Lorant, senatorul Eugen Țapu-Nazare și deputatul Bende Sandor.
Pentru patru zile, vizitele lor au costat în jur de 20.000 de lei fiecare, mai puţin în cazul lui Bende Sandor, pentru care delegaţia a costat aproape 9.000 lei.
În final, cea mai scumpă deplasare a fost înregistrată la Camera Deputaților, anume o vizită în SUA a lui Nicu Fălcoi, la Comisia pentru apărare și securitate a Adunării Parlamentare a NATO.
Pentru șapte zile de delegaţie, totalul costurilor a ajuns la peste 52.500 de lei.
De asemenea, au mai fost alte trei deplasări în SUA, mai exact a Ancăi Dragu, Ben Oni Ardelean și Titus Corlățean, care au însumat 125.000 de lei.
Preluare Antena3.ro