Vezi VIDEO
Austeritatea n-a cuprins inca administratia publica locala si judeteana. Chiar daca, oficial, autoritatile vorbesc despre reduceri de cheltuieli in aparatul propriu din cauza crizei financiare, realitatea pare sa fie alta, conform datelor furnizate, la solicitarea eMaramures.ro, de Directia Juridica si Administrare din cadrul Consiliului Judetean Maramures si de Serviciul Economic al Primariei Baia Mare. Facturi de peste 12.000 si peste 7.500 la telefonie, si cheltuieli de peste 11.300 la benzina sunt sumele care au fost risipite in luna aprilie 2010 de Consiliul Judetean si Primaria Baia Mare.
Criza pare sa existe doar in teorie pentru Consiliul Judetean Maramures si Primaria Baia Mare. Desi presedintele CJ Maramures, Mircea Man, anunta cu surle si trambite ca i-a informat pe directorii directiilor subordonate sa reduca toate cheltuielile, cifrele par sa il contrazica. Datele furnizate printr-o adresa oficiala, la solicitarea eMaramures, de catre Directia Juridica si Administratie din cadrul Consiliului Judetean Maramures arata ca in luna aprilie, valoarea combustibilului consumat de 6+1 autovehicule a fost de 11.342 lei, iar valoarea facturilor la serviciile de telefonie mobila, fixa si fax a fost de 12.181 lei.
Seful administratiei judetene, vadit deranjat de intrebarea referitoare la cheltuieli, motiveaza ca luna aprilie a fost una bogata in deplasari, “pentru proiecte”.
“Dumneavoastra luati o luna aprilie, care a fost foarte incarcata, si nu luati media anului 2010 si, daca nu e pe media anului 2009, putem discuta. Eu va raspund in contextul in care in luna aprilie s-au facut deplasari pe proiecte mai multe decat in celelalte luni. Insa consumul cumulat este in grafic si suntem sub consumul multor judete si am facut aceasta analiza la nivel de tara”, a explicat Mircea Man.
Presedintele CJ sustine ca, daca va fi cazul, se va ajunge cu siguranta nu numai la injumatatirea facturilor la telefonie, ci va merge pana la a recupera telefoanele mobile de la cei care ar putea sa-si desfasoare foarte bine activitatea si fara acestea. Acesta a mai anuntat ca o alta masura adoptata a fost aceea de a suspenda contractele cu spalatoriile auto, soferii ”avand vreme destula” sa-si spele singuri masinile cu care-i poarta pe sefii institutiei.
“Nu numai atat sa le injumatatim, ma duc si iau telefoanele tuturor celor care nu au ce face cu telefoanele si sa alerge pe drum. La toate masinile care aveau contracte cu spalatoria am intrerupt contractele, si oricum soferii au toata ziua timp sa spele masina”, a afirmat Mircea Man.
Nici Primaria Baia Mare nu sta mai bine la capitolul reduceri de cheltuieli. Primarul interimar, Istvan Ludescher, spune insa ca nici macar nu au fost luate astfel de masuri, aratand ca se asteapta votarea…motiunii de cenzura.
“Actul normativ, respectiv legile acestea pentru care isi asuma raspunderea guvernul, n-au devenit publice, n-au devenit definitive, n-au intrat in vigoare. Noi vom hotari niste masuri de reducere a cheltuielilor, dar trebuie sa cunoastem exact continutul lor”, a dat-o la scaldat Istvan Ludescher.
Acesta a fost insa destul de iritat atunci cand a fost intrebat de cheltuielile pe luna aprilie a institutiei, considerand ca e vorba de “fortarea notei”. Indignarea alesului local a venit dupa ce i s-au adus la cunostinta chiar niste date oficiale prezentate, la solicitarea eMaramures, de Directia Economica, Serviciul buget-financiar, din cadrul Primariei Baia Mare.
Din adresa oficiala rezulta ca in luna aprilie 2010, “valoarea decontului de cheltuieli pentru consumul de carburanti, aferent celor cinci autoturisme aflate in dotarea primariei, este de 3.636,65 lei, iar valoarea facturilor telefonice (mobile si fixe) aferente convorbirilor pe luna aprilie 2010 este de 7.537, 84 de lei”.
Chiar daca oficial se vorbeste doar despre 6+1 autoturisme apartinand Consiliului Judetean si de doar cinci masini ale Primariei Baia Mare, numarul acestora, cat si valoarea cheltuielilor este cu siguranta mult mai mare, in contextul in care nu s-au contabilizat datele de la toate directiile aflate in subordinea celor doua institutii.
Sursa: Camelia Tocaci