Marți, 2 aprilie, se împlinesc 14 ani de la decesul Papei Ioan Paul al II-lea, născut Karol Wojtyla, cel de-al 264 papă din istoria Bisericii Catolice. Personalitatea carismatică, dar și acțiunile lui au rămas un reper pentru lumea creștină. După 456 de ani,a fost primul papă de altă origine decât cea italiană. În 2014 a fost canonizat de Vatican, fiind trecut în rândul sfinților.
Când în 16 octombrie 1978, fumul alb ieșea pe hornul Capelei Sixtine, vestind alegerea unui nou papă, puțină lume, în afară de conaționalii lui polonezi, îl cunoștea pe cardinalul Wojtyla, fostul arhiepiscop de Cracovia. A fost considerată o mare surpriză așezarea lui în fruntea Sfântului Scaun. Două decenii mai târziu, Papa Ioan Paul al II-lea devenise, practic, cea mai cunoscută figură publică la nivel mondial și una dintre cele mai iubite personalități.
Karol Wojtyła s-a născut în 18 mai 1920, la Wadowice, Polonia, într-o familie modestă, fiu al unui ofiţer în retragere. Când era în vârstă de 9 ani şi-a pierdut mama. După absolvirea liceului, s-a înscris, în anul 1938, la cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii Jagiellone din Cracovia. În timpul celui de-al doilea război mondial şi al ocupaţiei naziste a Poloniei, Universitatea Jagiellonă a fost închisă şi Karol Wojtyla a fost nevoit să muncească într-o fabrică de produse chimice.
Din anul 1942 a urmat studii universitare de teologie la Cracovia, iar la 1 noiembrie 1946 a fost hirotonit ca preot catolic. Urcă treptat treptele ierarhiei bisericești, devenind, în același timp și profesor la universități catolice. Este hirotonit episcop, în 1958, apoi arhiepiscop (1964) și, finalmente, în 1967, cardinal.
La moartea neașteptată a Papei Ioan Paul I, 28 septembrie 1978, după doar 33 de zile de pontificat, cardinalii au fost nevoiți să aleagă un nou urmaș al Sfântului Petru, așa cum e condierat fiecare dintre papi. Iar alesul a fost cardinalul Woytila care, în semn de respect pentru predecesorul lui și-a ales același nume de papă. Avea să urmeze cel de-al treilea pontificat, ca durată, 26 de ani și jumătate, din istoria Vaticanului.
Acțiunile lui Ioan Paul al II-lea au remodelat Biserica Catolică, din punct de vedere al imaginii publice, dar și ca importanță a influenței politice în plin „Război rece”, Suveranul Pontif acționând, practic, pe scena întregului mapamond, ca purtător al unui mesaj de credință, pace, dar și de libertate., scrie Click
Şapte lucruri mai puțin știute despre Papa Ioan Paul al II-lea
* A scris enorm de mult, pe perioada pontificatului său scriind, în medie, 3.000 de pagini pe an sau echivalentul a 20 de Biblii;
* A făcut numeroase călătorii, practice, în aproape orice loc de pe glob. S-a calculate că drumurile sale au însumat peste 1.250.000 de kilometric, adică de 3 ori distanța Pământ – Lună;
* Știa pe de rost numele tuturor celor peste 2.000 de episcope ai Bisericii Catolice, răspândiți prin toată lumea, ba chiar și al celor care făceau parte din Garda Elvețiană, cea însărcinată cu paza Suveranului Pontif;
* În 2009, celebrul tenor Placido Domingo a lansat un CD, „Amor infinito”, cu melodii inspirate din poemele scrise de Ioan Paul al II-lea;
* A jucat fotbal în tinerețe, ca portar, în timpul liceului și al facultății din Polonia, dar a renunțat din cauza izbucnirii Celui De-al Doilea Război Mondial. Pasiunea și-a păstrat-o, însă, toată viața. Se spune că era fanul echipei Barcelona;
* A corespondat vreme de peste 30 de ani cu o femeie măritată, Anna -Teresa Tymieniecka, o americană de origine poloneză, specialistă în filosofie. În 2016, peste 350 de scrisori trimise acesteia de Ioan Paul al II-lea în perioada 1973 – 2005, au fost descoperite în Biblioteca națională poloneză;
* În calitate de şef al statului Vatican a avut cele mai multe întrevederi cu lideri din întreaga lume: a efectuat peste 100 de vizite în afara Italiei şi a avut aproape 1000 de audiențe și întâlniri cu șefi de state și guverne din întreaga lume.