16 decembrie 1989 rămâne o filă importantă în cărțile de istorie. Este ziua în care, la Timișoara, începea Revoluția Română. Pe 16 decembrie 1989, în oraşul de pe Bega, s-a strigat, pentru prima data, “Jos Ceauşescu!” şi “Libertate!”. Tot atunci, a fost intonat “Deşteaptă-te, române!, devenit după evenimentele din 1989, imnul naţional al României.
În dimineaţa zilei de 16 decembrie 1989, timişorenii alungaţi cu o seară înainte din faţa Bisericii Reformate au revenit în acelaşi loc. Câteva sute de oameni au încercat să împiedice evacuarea pastorului reformat Laszlo Tokes.
În Piaţa Maria, în apropierea casei parohiale, un grup de demonstranţi a blocat accesul cu 2 tramvaie. Au format un lanţ viu pentru a împiedica intrarea forţelor de ordine şi au început să strige sloganuri anticomuniste. Pentru prima dată s-a scandat “Jos Ceauşescu!”, apoi “Libertate”, “Dreptate” şi a fost intonat “Deşteaptă-te, române!”.
În după-amiaza zilei, în piaţă s-a intervenit cu tunuri de apă, gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc. Atunci au avut loc şi primele arestări. Protestatarii au pornit spre centru, alături de sindicate şi studenţii. Încolonaţi, i-au chemat pe timişoreni în stradă. În centru au ajuns câteva mii de oameni.
În seara zilei de 16 decembrie 1989, după ora 21, în faţa Consiliului Judeţean, au început luptele de stradă care au durat până după miezul nopţii. Au fost distruse magazine din centrul Timişoarei. Demonstranţii au fost înconjuraţi de camioane cu militari, iar ieşirile din oraş au fost blocate. Sute de oameni au fost bătuţi şi unii – arestaţi.
Pe 17 decembrie 1989, aveau să cadă primii martiri ai Revoluţiei – la Timişoara, după ce militarii şi miliţienii au deschis focul. A fost instituită starea de necesitate în judeţul Timiş, apoi în toată ţara.
Cu câteva zile înainte de împlinirea a 31 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, Memorialul Revoluţiei din Timişoara reaminteşte numărul victimelor de la Timişoara: 93 de morţi, 291 de răniţi şi 810 arestaţi.
Cele mai multe au fost împuşcate în 17 decembrie – 62 de persoane, în 18 decembrie – cinci, în 19 decembrie – două, iar după 22 decembrie au fost ucise încă 20 persoane. Patru victime au rămas neidentificate.