In memoriam. 99 de ani de la trecerea în eternitate a lui Vasile Lucaciu, „Leul de la Şiseşti”

Astăzi se împlinesc 99 de ani de la trecerea în eternitate a „Leului de la Siseşti„, Vasile Lucaciu.

Născut la 21 ianuarie 1852, în comuna Apa, Comitatul Sătmar, a fost una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului Austro-Ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania.

În anul 1868, este trimis de ierarhia Bisericii Greco-Catolice la Institutul de Teologie şi Filozofie din Roma, unde în anul 1874 îl termină cu „Magna cum laude”, obţi­nând titlul de doctor în filozofie şi teologie. Reîntors acasă în anul 1875, dr. Vasile Lucaciu se căsătoreşte cu fata preo­tului din Potău (jud. Satu Mare), Paulina Serbac, fiind numit preot în Sîncraiul de pe Gruiu (jud. Sălaj). În anul 1878 devine profesor de teologie şi limba română la Gimnaziul din Satu Mare.

Din anul 1885 a activat ca preot paroh greco-catolic în Șișești, unde a ridicat o biserică monumentală sfințită la 15 august 1890.

Activând ca scriitor politic, printre altele în „Gazeta de Transilvania” și „Observatorul”, inițiator și semnatar al Memorandumului, și lider al Partidului Național Român, a avut de suferit în repetate rânduri represiunea autorităților de la Budapesta. În perioadele în care a fost deținut politic, românii ardeleni i-au dedicat în semn de prețuire și solidaritate un cântec: Doina lui Lucaciu.

Dr. Vasile Lucaciu a fost unul dintre românii care au semnat Memorandumul din 1892. Procesul în care semnatarii Memorandumului au fost acuzați de negarea autorității maghiare și de solicitarea independenței Transilvaniei, i-a adus cei mai mulți ani de închisoare dintre toți condamnații, 5. Prin intervenția directă a lui Carol I, ei vor fi eliberați, după un an de temniță, în 1895. În anul 1905 a fost ales cu mare majoritate de voturi deputat de Beiuș în parlamentul de la Budapesta, din partea PNR. Venit în Regatul României după începutul Primului Război Mondial, a militat intens pentru alierea țării cu Puterile Antantei, pentru se putea realiza reîntregirea României. Tot în acest scop a îndeplinit, – trimis de guvernul român – misiuni de prezentare a poziției române în privința situației inacceptabile a românilor majoritari din Transilvania, inclusă în statul austro-ungar.

În anul 1918 a fost unul din membrii Consiliului Dirigent al Transilvaniei. La alegerile din 1919 a fost ales deputat în Parlamentul României din partea PNȚ.

A trecut la cele veșnice în 29 noiembrie 1922, la Satu Mare. La înmormântarea lui din 1 decembrie 1922 au participat cele mai de seamă personalităţi, în frunte cu primul ministru Brătianu şi bunul său prieten Octavian Goga. Au participat Arhiepiscopul dr. Valeriu Traian Frenţiu, cu un sobor de preoţi de la Oradea, Episcopul dr. Iuliu Hossu de la Gherla şi Episcopul Niculescu de la Lugoj.

Convoiul mortuar a pornit în ziua de 1 decembrie din Satu Mare spre Şişeşti, însoţit şi întâmpinat pe drum de o mulţime impresionantă. Majestatea Sa, Regele Ferdinand I, decretase doliu naţional.

Primul ministru Ion I. C. Brătianu a decorat sicriul în care se afla corpul neînsufleţit al lui Vasile Lucaciu cu Ordinul “Steaua României” în grad de Mare Comandor.

Din discursul emoţionant rostit de Octavian Goga redăm un scurt fragment: “s-a dus din mijlocul nostru părintele Vasile Lucaciu, închizând în sicriul lui protestarea istoriei Ardealului românesc de o jumătate de veac. Sunt oameni predestinaţi să concentreze în sufletele lor aspiraţiunile publice, oameni cari se ivesc pe toate câmpurile de luptă aducând parcă de sus mistica flacără a credinţei.

Sunt Tyrteii Eladei, proroci, cum le zice Vechiul Testament, Eroi, cum îi numeşte Carlyle. Fiinţa lor este un rezumativ al societăţii, o concretizare a operei. Vasile Lucaciu a fost zidit din acest rar aluat”.

***

Doina lui Lucaciu este o poezie lirică dedicată lui Vasile Lucaciu, luptător pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania. Pusă pe melodie a devenit unul dintre cele mai populare și însuflețite cântece de la sfârșitul secolului al XIX-lea și primul deceniu al secolului al XX-lea. În versuri rimate și pe melodie tradițională, doina lui Lucaciu i-a mobilizat și solidarizat pe românii ardeleni în lupta pentru drepturi naționale.

A fost scrisă de învățătorul George Bocu din Șistaroveț, la sfârșitul lui iulie 1893 și a fost publicată mai întâi în „Foaia poporului”, fiind apoi preluată și popularizată și de alte publicații românești din Transilvania. Autorul versurilor a copiat și adaptat textul după „Hora lui Roman”, scrisă de Iosif Vulcan și publicată la Pesta în revista „Gura satului” în anul 1870. Hora era dedicată jurnalistului Alexandru Roman, predecesor al lui Vasile Lucaciu în lupta pentru drepturile românilor ardeleni.