Cardinalul italian Angelo Amato, prefect emerit al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, a murit la Roma marţi, 31 decembrie 2024, la vârsta de 86 de ani. S-a născut la 8 iunie 1938 la Molfetta, în provincia Bari, şi a fost hirotonit preot al societăţii saleziene „Sfântul Ioan Bosco” la 22 decembrie 1967. Ales la sediul titular de Sila cu titlu personal de arhiepiscop şi în acelaşi timp numit secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei la 19 decembrie 2002, a primit hirotonirea episcopală la 6 ianuarie 2003. La 9 iulie 2008, a fost numit prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, fiind reconfirmat în 2013 în funcţie, ocupată până la 8 iunie 2018. În consistoriul din 20 noiembrie 2010 a fost creat şi publicat cardinal diacon de „Santa Maria in Aquiro”, diaconie ridicată „pro hac vice” la titlu prezbiteral în 2021.
O vastă pregătire teologică, mărturisită de numeroase publicaţii şi o slujire generoasă adusă Bisericii bazată pe calităţile sale de bunătate şi de spiritualitate genuină, au remarcat figura cardinalului salezian Angelo Amato, mort la Roma la vârsta de 86 de ani la 31 decembrie 2024; în aceeaşi zi, exact după doi ani, a Papei Benedict al XVI-lea, care l-a numit prefect al fostei Congregaţii Cauzelor Sfinţilor, apreciind competenţa ca secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, când el era cardinal prefect al ei. Altă figură de referinţă pentru cardinalul din Molfetta, care a menţinut mereu o puternică legătură cu oraşul său natal, a fost cea a episcopului don Tonino Bello, pentru care în noiembrie 2013 a închis faza diecezană a procesului de beatificare şi canonizare, şi care după aceea a fost declarat venerabil la 25 noiembrie 2021 de Papa Francisc.
Amato s-a născut în Puglia, primul din patru copii, într-o familie de constructori navali. După ce a frecventat şcolile elementare la surorile alcantarine şi călugăriţele saleziene ale Preasfintelor Inimi şi şcoala medie la Institutul nautic din Bari în secţiunea căpitanilor de cursă lungă, la începutul anului al treilea de studii, în octombrie 1953, a decis să abandoneze o carieră promiţătoare şi a intrat în aspirandatul salezian din Torre Annunziata, fascinat de figura lui don Bosco.
După ce a trecut de perioada de probă, a făcut noviciatul la Portici Bellavista din 1955 până în 1956, an în care, la 16 august, a făcut primele voturi călugăreşti. Apoi a trecut la Colegiul filozofic „Sfântul Grigore” din Catania, frecventând cei trei ani de liceu clasic şi obţinând bacalaureatul în iulie 1959. Din acest an a continuat formarea la Roma la fostul Ateneu Pontifical Salezian (astăzi Universitatea Pontificală Saleziană), obţinând licenţa în filozofie în 1962. În acelaşi an, la 28 iunie, a făcut voturile călugăreşti perpetue.
După aceea a desfăşurat doi ani de practică la colegiul salezian din Cisternino, în provincia Brindisi, predând litere în şcoala medie. După ce a obţinut licenţa în teologie la facultatea omonimă din Universitatea Saleziană la Roma, în 1974 a obţinut doctoratul în aceeaşi materie la Universitatea Pontificală Gregoriana, fiind chemat imediat să predea.
În 1977, a fost trimis în Grecia de fostul Secretariat pentru Unitatea Creştinilor, petrecând patru luni în reşedinţa ateniană a iezuiţilor pentru pregătirea lingvistică în vederea înscrierii la universitate. După ce a luat examenul de admitere referitor la greaca modernă scrisă şi vorbită, a fost trimis la Salonic ca bursier al Patriarhiei de Constantinopol, la „Moni Vlatadon” (mănăstirea Vlatadon), sediu al conventului monahilor ortodocşi şi al Idrima ton Paterikon Meleton (Institut de studii patristice, condus de reputatul patrolog Konstantinos Christou), care avea o bibliotecă specializată în teologie ortodoxă şi o colecţie preţioasă de microfilme ale manuscriselor de la Muntele Athos.
După ce s-a înscris apoi la facultatea de teologie din universitatea citadină, a urmat cursurile de istorie a dogmelor ale lui Jannis Kaloghirou şi cele de dogmatică sistematică ale lui Jannis Romanidis, desfăşurând în acelaşi timp o cercetare despre sacramentul pocăinţei în teologia greco-ortodoxă din secolul al XVI-lea până în secolul al XX-lea.
Întors în urbe, a predat cristologie, adesea unită de el cu mariologia, în facultatea de teologie de la Universitatea Pontificală Saleziană, unde a fost decan din 1981 până în 1987 şi din 1994 până în 1999, în timp ce din 1997 până în 2000 a fost şi vice rector.
În 1988 a fost trimis la Washington pentru studii despre teologia religiilor şi pentru a completa manualul de cristologie. Între timp a devenit consultant al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, al Consiliilor Pontificale pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi pentru Dialogul Interreligios, şi consilier al Academiei Pontificale Mariane Internaţionale.
Din 1996 până în 2000 a făcut parte din Comisia teologico-istorică a marelui Jubileu al Anului 2000 şi în 1999 a fost numit prelat secretar al Academiei Pontificale de Teologie, restructurată de Ioan Paul al II-lea, dând un impuls puternic dialogului între materii teologice şi filozofice; şi director al nou-născutei reviste teologice „Path”.
La 19 decembrie 2002 a fost numit de Papa Wojtyła secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei – al cărei prefect era cardinalul Joseph Ratzinger – şi ales la sediul titular de Sila cu titlul personal de arhiepiscop, şi a primit hirotonirea episcopală la 6 ianuarie 2003 în Bazilica Vaticană de la însuşi pontiful polonez. Împreună-consacratori au fost arhiepiscopii Leonardo Sandri, substitut al Secretariatului de Stat, şi Antonio Maria Vegliò, secretar al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale. Sufficit Gratia Mea a fost motoul episcopal ales de el.
La 9 iulie 2008 a fost numit de Benedict al XVI-lea prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, succesor al cardinalului José Saraiva Martins care, ca urmare a noilor dispoziţii stabilite de acelaşi Papă Ratzinger în 2005 cu privire la cauzele de beatificare, şi anume că o canonizare va continua să fie prezidată de pontif în „Sfântul Petru”, în timp ce beatificarea va fi celebrată de un reprezentant al său, de obicei prefectul, a început să prezideze aceste ceremonii. Şi aşa a continuat Angelo Amato beatificând, între alţii, în Argentina pe José Gabriel del Rosario Brochero (2013) şi la Barcelona 109 martiri claretiani (2017) [şi pe Vladimir Ghika la Bucureşti în 2013, precum şi pe episcopul Anton Durcovici la Iaşi în 2014, n.t.).
În consistoriul din 20 noiembrie 2010, Benedict al XVI-lea l-a creat şi publicat cardinal diacon al titlului „Santa Maria in Aquiro”, diaconie ridicată pro hac vice la titlu prezbiteral în consistoriul din 3 mai 2021.
La 12 şi 13 martie 2013 a participat la conclavul care l-a ales pe Papa Francisc, care în decembrie 2013 l-a reconfirmat donec aliter provideatur în funcţia de prefect, ocupată până la 31 august 2018.
Pentru Sinodul Episcopilor a luat parte la a XII-a (2008) şi la a XIII-a Adunare Generală Ordinară (2012), la cele speciale pentru Africa (2009) şi pentru Orientul Mijlociu (2010) şi la a treia Adunare Generală Extraordinară centrată pe tema „Provocările pastorale cu privire la familie în contextul evanghelizării” (2014).
În iunie 2019, a fost trimis special al papei la Cerignola pentru celebrările bicentenarului înfiinţării diecezei şi a celei de-a 880-a aniversări a morţii Sfântului Ioan de Matera.
În afară de articole şi scrieri în reviste şi dicţionare teologice, a publicat numeroase opere, între care, Il Vangelo del Padre [Evanghelia Tatălui] (1999), Gesù, il Signore, saggio di cristologia [Isus, Domnul, lucrare de teologie], ediţia a şaptea (2008), Gesù, Identità del Cristianesimo [Isus, Identitate a Creştinismului] (2008), Il Celibato di Gesù [Celibatul lui Isus] (2010), I Santi nella Chiesa [Sfinţii în Biserică] (2010) şi Catholicism and Secularism in Contemporary Europe [Catolicism şi Secularism în Europa Contemporană] (2010) .
– Servicii de creare site web
