„Amintirile noastre se opresc astăzi, 29 noiembrie, în minunata zonă a Maramuresului, mai precis în zona Borşa, şi ne aducem aminte că era ziua aniversară a regretatei interpretei de muzica populară, TITIANA MIHALI, care s-a născut in localitatea Borșa, județul Maramureș, la poalele Pietrosului Rodnei, în anul 1950, într-o familie numeroasă”, scrie pe pagina de facebook Marioara Murărescu.
Titiana Mihali s-a născut într-o familie numeroasă, fiind primul din cei 10 copii ai familiei Gavrilă și Maria Mihali Rădăcină.
Dragostea ei pentru muzică a fost descoperită de părinții ei, care o duceau de mică să cânte la nunţi, datorită talentului extraordinar de a interpreta cântecele autentice maramureșene. Titiana a fost prețuită și apreciată şi la nivel internațional, în anul 1963 obţinând la un festival internațional de folclor care a avut loc în orasul Dijon -“Colierul de Aur”, trofeu înmânat de președintele Charles de Gaulle.
Titiana Mihali moare pe 11 septembrie 1991, la doar 41 de ani.
Dumnezeu să o odihnească în pace!