În organizarea Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM), în județul nostru, luni, 17 mai, a debutat programul de formare „Dialog social și negociere colectivă – instrumente pentru dezvoltarea sustenabilă în educație”, program de formare continuă acreditat prin OMEC nr. 4925/2020.
Programul se desfășoară gratuit în cadrul proiectului „Dezvoltarea structurilor de dialog și consultare tripartite și bipartite în sectorul educație”, proiect care are ca parteneri Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) din România și Skolenes Landsforbund (SL) din Norvegia și are ca scop formarea competenţelor de comunicare, de negociere, mediere și dialog social ale cadrelor didactice şi punerea lor în practică în contextul sistemului educaţional. Este al doilea proiect FSLI cu partenerul din Norvegia, cel dintâi având ca temă „Sănătatea și Securitate în Muncă (SSM)”. În cadrul acelui proiect, în Maramureș, au fost formate șapte grupe de cursanți.
Prima serie a proiectului „Dezvoltarea structurilor de dialog și consultare tripartite și bipartite în sectorul educație” își desfășoară activitatea de formare în perioada 17 mai – 17 iulie pe parcursul a 80 de ore (20 CPT). La curs participă 35 de membri SLI MM, lideri sindicali la nivelul unităților de învățământ, avându-l ca formator FSLI pe prof. Marius Bărcuteanu.
”Proiectul ”Dezvoltarea structurilor de dialog și consultare tripartite și bipartite în sectorul Educație” vizează întărirea capacității FSLI de a dezvolta un sistem de funcționare mai eficient al structurilor de dialog social tripartit la nivel regional/ județean prin informarea și formarea membrilor Comitetelor de Dialog Social din 8 județe, între care se află și Maramureșul. Totodată, proiectul urmărește sprijinirea funcționării structurilor de dialog bipartit la nivel local prin informarea și formarea membrilor Comisiilor Paritare din 100 de școli și/ sau inspectoratele școlare. Astfel, pe parcursul derulării acestui proiect, sunt prevăzute activități de informare și conștientizare a partenerilor sociali din România pentru promovarea beneficiilor implementării condițiilor de muncă decentă prevăzute în convențiile OIM și a măsurilor de protecție socială, cu accent pe echilibrul între viața profesională și viața privată, sănătatea și securitatea în muncă, diferențele de salarizare între sectoare economice, egalitatea și echitatea în sectorul educație”, explică prof. Ioana Petreuș, președintele SLI MM.
Până la finalul proiectului (30 aprilie 2022), sunt scontate următoarele rezultate: organizarea a două programe de formare acreditate, perfecționarea a 25 de formatori specializați în dialog social, public speaking și mediere (trei din regiunea NV), formarea a 600 de membri ai Comisiilor Paritare din școli, elaborarea unui Manual al formatorului și cursantului, precum și formarea a 500 de cadre didactice (75 din regiunea NV). De asemenea, se va dezvolta o platformă de formare online a FSLI și se va realiza un studiu național privind starea sistemului de educație din România, condițiile de muncă și dialogul social, conform Convențiilor OIM.
Alături de Maramureș, grupul județelor-pilot este format din: Bihor, Brașov,
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult