Vezi VIDEO
Aeroportul International Baia Mare risca sa fie inchis in maximum doi ani. Asta dupa ce in betonul pistei pe care aterizeaza avioanele au aparut fisuri care pun in pericol siguranta traficului aerian. Directorul aerogarii baimarene a cerut autoritatilor judetene interventii de urgenta si nu bani aruncati pe studii de fezabilitate care au fost pana acum efectuate cu o firma neautorizata in domeniul aeronautic. Singura sansa de modernizare a pistei este un proiect european prin care aerogara ar urma sa beneficieze de suma de 9 milioane de euro.
Pericolul in care se afla Aeroportul International Baia Mare a fost semnalat de catre directorul aerogarii, Dorin Buda, la ultima intalnire a consilierilor judeteni. Vechiul proiect prin care se dorea modernizarea aeroportului pe fonduri europene nu a putut fi declarat eligibil deoarece studiul de fezabilitate a fost facut de catre o firma neautorizata de Autoritatea Aeronautica Romana. Astfel, in 10 ani s-au aruncat pe apa sambetei nu mai putin de 200.000 de euro.
“Este ultimul tren si trebuie sa prindem ultimul vagon. Sunt bani necheltuiti, fonduri europene din exercitiul bugetar 2007-2013. Din pacate situatia nu este roza din punct de vedere al documentatiei pe care am preluat-o si trebuie sa o depun spre finantare. Studiul de fezabilitate pe care l-am gasit a fost inctomit de o firma care nu a fost autorizata de Autoritatea Aeronautica Romana. Mai mult, desi s-au cheltuit in 10 ani peste 200.000 de euro in acest studiu de fezabilitate care presupune capacitatea tehnico-economica de realizare efectiva a acelor investitii nu au fost cuprinse lucrari de aproximativ 3-4 milioane de euro”, a declarat Dorin Buda, directorul Aeroportului International Baia Mare.
In aceste conditii, singura sansa de a salva de la inchidere aerogara baimareana este proiectul de modernizare in cadrul caruia aerogara ar urma sa beneficieze de 9 milioane de euro, bani obtinuti din accesarea fondurilor europene.
“Fiecare zi trecuta este o zi pierduta pentru Aeroportul Baia Mare. Trebuie sa respectam niste termene limita. Ce nu s-a facut in toata tara in zece luni de zile trebuie sa realizam noi ca si aeroport pentru a reusi sa terminam aceasta lucrare pana la 31 decembrie 2015. Mai mult, daca nu intervenim asupra suprafetei de rulare in maxim doi ani de zile aeroportul va fi inchis. Pista a fost turnata in anul 1966, au aparut fisuri considerabile care afecteaza siguranta traficului”, a mai adaugat Dorin Buda, directorul Aeroportului International Baia Mare.
Banii care ar urma sa se investeasca in modernizarea aerogarii sunt fonduri europene nerambursabile, 85% reprezentand investitia din partea Uniunii Europene, 13% cofinantarea Guvernului si 2% partea de finantare oferita de Consiliul Judetean Maramures. Lucrarile ar trebui sa fie finalizate pana la finalul acestui an, contractul urmand sa fie semnat in luna mai.
Sursa: Simona Vasiac