Cei care urmează logica războiului uită de umanitate. În cele șase luni de conflict în Ucraina, apelurile papei Francisc la pace și la evitarea riscului unei catastrofe globale au fost neîncetate.
Războiul, o înfrângere pentru toți
Suveranul Pontif nu a pierdut nicio ocazie de a reaminti lumii, cu o privire care depășește granițele geografice în care are loc conflictul armat, că „orice război reprezintă o înfrângere pentru toți” („Angelus”, 27 martie 2022 ), îndemnând la o răsturnare de perspectivă și, astfel, la „a învinge războiul” (Audiența generală din 23 martie 2022).
„Imaginația noastră”, a spus pontiful, „pare din ce în ce mai concentrată pe reprezentarea unei catastrofe finale care ne va anihila. Este ceea ce s-ar întâmpla în cazul unui eventual război atomic” (Audiență generală din 16 martie 2022). „În fața pericolului autodistrugerii, omenirea să înțeleagă că a sosit timpul să abolească această posibilitate”, să o renege, „să o șteargă din istoria omenirii înainte ca ea să șteargă omul din istorie”. „Ce fel de victorie ar fi aceea în care se înfige un steag pe o grămadă de moloz?” ( „Angelus”, 10 aprilie 2022 ). „Fie ca Duhul Domnului să ne elibereze de această nevoie de autodistrugere”.
Războiul, un sacrilegiu
Războiul este într-adevăr un „spațiu al morții fără sens, unde tații și mamele își îngroapă copiii, unde bărbații își ucid frații fără să-i fi văzut, unde cei puternici decid și cei săraci mor. Este o nebunie care nu are nicio justificare”, a reliefat Sfântul Părinte și, îndreptându-și gândul la numeroșii copii strămutați de la începutul conflictului, a spus: „Nu numai că devastează prezentul, dar și viitorul unei societăți. Înseamnă distrugerea viitorului, provocând traume dramatice celor mai mici și mai nevinovați dintre noi”. Un act barbar, bestial, respingător; un sacrilegiu: adică un fapt contrar sacralității vieții umane, mai ales a vieții umane lipsite de apărare, care trebuie respectată și protejată, nu eliminată, și care vine înaintea oricărei strategii! („Angelus”, 20 martie 2022 )
Visul păcii și coșmarul războiului
„Dumnezeu, de fapt, este doar Dumnezeu al păcii, nu al războiului” și „este alături de cei care edifică pacea” („Angelus”, 27 februarie 2022) – a reliefat în mai multe rânduri papa Francisc, amintind că „cei care susțin violența profanează numele lui Dumnezeu” („Angelus”, 13 martie 2022), negând „visul lui Dumnezeu despre umanitate realizat la Rusalii, ziua în care popoare de limbi diferite se întâlnesc și se înțeleg între ele”. Dimpotrivă, războiul este „un coșmar” în care popoarele se ciocnesc, se ucid între ele și oamenii, în loc să se apropie, sunt alungați din casele lor („Regina Coeli”, 5 iunie 2022 ).
Să nu ne obișnuim vreodată cu războiul
Cu gândul îndreptat dincolo de Europa, către conflictele uitate din Siria, Yemen sau Myanmar, pentru a numi doar câteva bucăți din cel de-al „al treilea război mondial dus pe bucăți”, Suveranul Pontif a cerut în mod repetat să nu considerăm niciodată niciun conflict armat ca fiind inevitabil. De fapt, este necesar să ne opunem cu toată forța riscului de a ne obișnui sau chiar de a uita „realitatea tragică” a ceea ce se întâmplă în Ucraina, sau în altă parte, ca și cum ar fi un lucru îndepărtat, cauzându-ne astfel „răcirea inimi”. „Indignarea de astăzi”, este îndemnul pontifului, „trebuie transformată în angajamentul de mâine”, pentru că, dacă vom ieși din această situație la fel ca înainte, vom fi cu toții vinovați într-un fel sau altul.
Copiii unui singur Tată
Dumnezeu, „Tatăl tuturor, nu doar al unora”, într-adevăr „vrea să fim frați și nu dușmani”. Războiul, pe de altă parte, amintește de „spiritul lui Cain”, care l-a ucis pe fratele său Abel. „Umanitatea este încăpățânată”, repetă erorile și ororile trecutului, a remarcat Suveranul Pontif: „suntem îndrăgostiți de războaie, de spiritul lui Cain, de a ucide, în loc de spiritul păcii”. (Conferință de presă la întoarcerea din călătoria apostolică în Malta, 3 aprilie 2022). „Cei care își urmăresc propriile scopuri în detrimentul celorlalți își disprețuiesc propria vocație de oameni, pentru că toți am fost creați frați”, a spus episcopul Romei cu câteva săptămâni înainte de începerea conflictului, îndemnând la o zi de rugăciune pentru pace, la 26 ianuarie 2022 („Angelus”, 23 ianuarie 2022 ).
Rugăciune neîncetată
Chiar înainte de accelerarea escaladării violențelor, când forțele armate ale Federației Ruse au invadat teritoriul ucrainean, papa Francisc a făcut un apel însuflețit la o întoarcere de la calea războiului, indicând învățătura lui Isus ca răspuns la diabolicul nonsens al violenței (Audiența generală din 23 februarie 2022). În Miercurea Cenușii, din 2 martie, Sfântul Părinte a deschis perioada Postului Mare în semn de post și rugăciune pentru pacea din Ucraina, îndemnându-ne să nu ne întoarcem privirea și speranța de la Dumnezeul reconcilierii, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, Regina Păcii. „Să nu încetăm să ne rugăm, ba chiar să ne rugăm și mai intens!”, astfel încât „Domnul să deschidă căi de dialog pe care oamenii nu le doresc sau nu sunt capabili să le găsească”, a îndemnat pontiful, cu convingerea că „pacea în lume începe întotdeauna cu convertirea noastră personală, pe urmele lui Cristos” (Audiența generală din 2 martie 2022 ).
Consacrarea la Reginei Păcii
Pe 25 martie, în sărbătoarea Buna Vestiri, papa Francisc a consacrat Inimii Neprihănite a Mariei, întreaga umanitate, în special Rusia și Ucraina, implorând o concordie durabilă între națiuni sub mantia Maicii Preacurate. „Izbăvește-ne de război, ferește lumea de amenințarea nucleară”. „Să continuăm, vă rog, să ne rugăm în fiecare zi Rozariul pentru pace. Și să ne rugăm pentru conducătorii națiunilor, pentru ca ei să nu piardă „intuiția popoarelor”, care doresc pacea și știu că „armele nu o vor aduce, niciodată” („Regina Coeli”, 8 mai 2022).
Riscul ruinării omenirii
Cu durere în suflet, în fața unor scenarii tot mai alarmante, Suveranul Pontif i-a îndemnat pe liderii politici să facă un „serios examen de conștiință în fața lui Dumnezeu”. „Mă rog tuturor părților implicate să se abțină de la orice acțiune care provoacă și mai multă suferință populației, destabilizând coexistența între națiuni și discreditând dreptul internațional”. Constatând neputința Organizației Națiunilor Unite (Audiența generală din 6 aprilie 2022 ), și exprimându-și convingerea că „fiecare zi de război înrăutățește situația tuturor”, papa Francisc a cerut ca „inițiativele politice și acțiunile în slujba fraternității umane să fie puse înaintea intereselor de partid, adresând un apel sincer: „Vă rog, nu duceți omenirea la ruină!”.
„Dialogul serios” este de fapt, potrivit episcopului Romei, singura soluție, iar „armele nu sunt niciodată calea de urmat” („Angelus”, 12 decembrie 2021). „Dacă ar fi să privim realitatea în mod obiectiv, având în vedere daunele pe care, fiecare zi de război, le aduce acelei populații, dar și întregii lumi, singurul lucru rezonabil ar fi să ne oprim și să negociem” („Angelus”, 31 iulie 2022).
Logica diabolică a armelor
„Să se realizeze negocieri reale și concrete pentru o încetare a focului și o soluție durabilă. Fie ca strigătul disperat al oamenilor care suferă să fie auzit, fie ca distrugerea îngrozitoare a orașelor și satelor să fie oprită” – a fost apelul pontifului. Într-adevăr, războiul nu este niciodată de partea omului, „nu se uită la viața concretă a oamenilor, ci pune interesele de partid și de putere înaintea tuturor”. Războiul – a evidențiat papa Francisc – se bazează pe logica diabolică și perversă a armelor, care este cea mai îndepărtată de voința lui Dumnezeu. Și se distanțează de oamenii obișnuiți, care doresc pacea; și care, în fiecare conflict, sunt adevăratele victime, care plătesc personal pentru nebuniile războiului.
Negocierea și binele comun
Orice criză se poate transforma într-o oportunitate înainte de a fi prea târziu, iar criza ucraineană, potrivit Suveranului Pontif, „poate încă deveni o provocare pentru oamenii de stat înțelepți, capabili să construiască prin dialog o lume mai bună pentru noile generații. Cu ajutorul lui Dumnezeu, acest lucru este întotdeauna posibil! Dar trebuie să trecem de la strategiile de putere politică, economică și militară la un proiect de pace globală: să spunem „nu” lumii divizată între puterile în conflict; să spunem „da” la o lume unită între popoare și civilizații care se respectă reciproc” („Angelus”, 3 iulie 2022).
Alături de victime
De asemenea, în aceste șase luni de la izbucnirea conflictului a fost constant apelul pontifului la a favoriza coridoare umanitare sigure și la a pune în aplicare acțiuni de ajutorare a populației martirizate de bombe, a celor care, la doar trei mii de kilometri de Roma, trăiesc condiția de „martiriu” și fug de violențe, în special copiii și bătrânii, victime lipsite de apărare ale orgoliului și egoismului. Cu aceeași bunătate, papa Francisc nu a omis nicicând să le mulțumească numeroșilor bărbați și femei de bunăvoință care, din prima clipă, și-au deschis porțile pentru refugiații în care, a amintit pontiful, este prezent Cristos, spunând: „Să nu obosim să-i primim cu generozitate, precum se face: nu doar acum, în regim de urgență, ci și în săptămânile și lunile care vor urma”. „Să ne gândim la aceste femei, la acești copii care, cu trecerea timpului, fără un loc de muncă, separați de soții lor, vor fi căutați de „vulturii” societății. Vă rog, să le asigurăm protecție!”.
vaticannews.ro