Echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au executat, în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 106 misiuni.
Cele 91 de efective angrenate au acționat la menținerea ordinii și siguranței publice, verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin legislația în vigoare, respectarea normelor de igienă, de protecție individuală și de distanțare fizică.
Au fost utilizate 19 mijloace de mobilitate pentru executarea misiunilor. S-a procedat la verificarea respectării legislației la peste 100 de agenți economici. Au fost identificate și sancționate contravențional șapte persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. De asemenea, au fost aplicate, în context, 22 de sancțiuni în valoare valoare de 3700 lei, dar și trei avertismente pentru nerespectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă.
La TELVERDE 0800800165 s-a primit o sesizare care este în verificare de către instituțiile abilitate de control. Prin punctele de trecere a frontierei de stat au intrat ieri în țară 308 maramureșeni. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanța de socializare și măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită socială și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus.