Ziua de 30 ianuarie ne readuce în conștiință „imaginea celei mai luminoase și emblematice figuri a greco-catolicismului românesc”, asemănătoare lui Inochentie Micu-Klein, imaginea Fericitului Episcop Martir Iuliu Hossu.
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla ne este cunoscut celor mai mulți dintre noi, ne este cunoscută și iubirea sa pentru Eparhie și pentru credincioșii săi. A fost o iubire trăită cu toată puterea sufletului până în ceasul din urmă – este și moștenirea lăsată preoților și credincioșilor săi.
Astăzi, la 135 de ani de la nașterea sa, ziua de 30 ianuarie ne readuce în gând imaginea Episcopului în câteva momente cruciale ale vieții sale: pe tânărul Episcop greco-catolic, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, citind mulțimii Rezoluția Unirii Transilvaniei cu România. Și imediat, alături de Episcopul ortodox Miron Cristea, de Alexandru Vaida-Voievod și Vasile Goldiș, ducând la București, Regelui Ferdinand I al României, Declarația de Unire de la Alba Iulia. În detenție, adesea se lăsa „în voie pe firul amintirilor” și, după cum mărturisește în Memorii, îi renăștea în suflet evenimentul: „Retrăiam cele trăite atunci fericiți, toți românii, în lumina împlinirii visului de veacuri”. Dar, suprapusă, ne apare imediat imaginea Episcopului și a întregului episcopat greco-catolic, în zeghe, prin întunecimea temnițelor, pentru fidelitatea credinței lor catolice, pentru faptul că nu au acceptat, în 1948 – la 30 de ani de la Marea Unire -, să treacă la Biserica Ortodoxă și să fie desființată Biserica Română Unită cu Roma. Zadarnice au fost promisiunile unor funcții însemnate, zadarnice au fost închisorile …
Jertfa Episcopilor greco-catolici și a Episcopului Iuliu Hossu, pentru Cristos și Biserica Sa, este mereu în sufletele noastre și mărturisită ori de câte ori auzim cuvintele Preasfinției Sale: „Credința noastră este viața noastră”.
Scoasă în afara legii, nemeritat, „pentru că era nesocotit rolul esențial pe care Biserica Română Unită cu Roma îl avusese în istoria culturii și civilizației românești”, s-au făcut eforturi ca să fie uitată Biserica Unită și oamenii ei, inclusiv Episcopul Iuliu Hossu.
Astăzi, prin filmul Cardinalul, Episcopul Martir Iuliu Hossu începe să fie cunoscut și în țară. Traducerea în limba italiană a cărții Credința noastră este viața noastră – Memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu l-a făcut cunoscut lumii catolice, iar prin traducerile în franceză și engleză, dimensiunea spațiului de cunoaștere va fi mai largă. Doamna profesor Ruxandra Cesereanu observă că „Este de dorit ca aceste memorii să fie traduse și tipărite în cât mai multe limbi străine în așa fel încât să facă să circule internațional suferința, dar mai ales experiența mistică și vizionară a acestei figuri religioase de excepție” (Coord. Ruxandra Cesereanu, ,,Iuliu Hossu – Trei portrete – Iuliu Hossu – Three Portraits”, Galaxia Gutenberg, 2019,p.76).
Beatificarea Episcopilor greco-catolici, la 2 iunie 2019, de către Papa Francisc, pe Câmpia Libertății din Blaj, a arătat generației contemporane personalități de înaltă ținută creștină și morală, ținute în umbră, printre ele și pe Episcopul – Cardinal Iuliu Hossu.
Încercăm să reîncepem cunoașterea Fericitului Episcop Martir odată cu cinstirea zilei sale aniversare. Este și o datorie de suflet, poate și un răspuns la iubirea ce ne-a transmis-o din închisoarea Sighetului, prin Episcopul Ioan Cherteș, nouă, tuturor greco-catolicilor: „Rodească îmbelșugat sămânța aruncată în brazdă adâncă spre mărirea lui Dumnezeu, Preabunul Părinte, și spre înflorirea Bisericii renăscute în durerile marei încercări. Tălmăcește-le, Preasfințite și Preaiubite frate, cuvintele dragostei sufletului meu, și mai mult decât slabele mele cuvinte, tălmăcește-le sufletul dragostei mele pentru ei toți”. Apoi a continuat: „Spune-le, dacă ar fi să rămân aici în Sighet, spune-le că i-am iubit pe toți până la moarte, spune-le că acesta mi-a fost cuvântul din urmă pentru ei” („Credința noastră este viața noastră – Memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu”, Editura Viața Creștină, 2003, p.472).
Cuvintele scrise ale Episcopului Iuliu Hossu, la fel ca tăcerile impuse au ecou în inimile noastre … Știm că de mult, de foarte mult timp trăim în iubirea și binecuvântarea sa. Nu avem însă cum să știm de câte ori ne-au fost dăruite în cei aproape cinci ani din închisoarea de la Sighet și în cei 22 de ani, din detenția în mănăstirile – lagăre ortodoxe.
„În viața sa găsim cărări verticale și orizontale, piscuri mărețe, dar și adâncimi prin hăuri, îl întâlnim în catedrale luminoase și grandioase săli festive, dar și în celule întunecoase. A fost și sătul, dar a și flămânzit. A purtat cu mândrie odăjdii pompoase, dar cu aceeași stare sufletească – încă și mai bună – a îmbrăcat și «zeghea» de pușcăriaș”, spune Cardinalul Alexandru Todea.
A venit în lume la Milaș (Bistrița-Năsăud), avându-i părinți pe preotul Ioan Hossu, dintr-o familie cu mai multe generații de preoți, și pe soția Victoria. Familia Părintelui Ioan a fost dăruită cu șase băieți, Iuliu fiind al treilea născut.
Școala primară o urmează la „Școala Confesională Greco-Catolică” din comuna natală, primele trei clase de gimnaziu, la „Gimnaziul săsesc” din Reghin (1896-1899), o clasă, la „Gimnaziul Romano-Catolic” din Târgu Mureș (1899-1900) și clasele de liceu la „Gimnaziul Superior Român Unit” din Blaj, orașul episcopal despre care Nicolae Iorga spunea că „are mai multă istorie decât aer”. Iuliu Hossu a fost coleg și prieten de viață cu Iuliu Hațieganu, viitorul și renumitul profesor și medic al Clujului; elevi la Blaj, „au pășit pe lespezile de piatră peste care călcaseră îngândurați și ei, întemeietorii”. Și cel care a deschis Școlile Blajului, Episcopul Petru Pavel Aron, și erudiții preoți – profesori: Timotei Cipariu, Simion Bărnuțiu, Augustin Bunea, Ioan Micu Moldovan și alții mulți.
După exameul de bacalaureat, urmează „Institutul Teologic Greco-Catolic” din Blaj (1904), în scurt timp este trimis la Roma, la „Colegiul De Propaganda Fide”, unde obține două doctorate: în Filozofie (1906) și în Teologie (1910). La 27 martie 1910 este hirotonit preot, la Roma, de către Episcopul Lugojului Vasile Hossu (1903-1912). În același an va fi încadrat în Dieceza de Lugoj, unde, până în 1912, va fi arhivar, bibliotecar, vicar și secretar al Episcopului. Din 1913 va fi în preajma noului Episcop, Valeriu Traian Frențiu, Vasile Hossu fiind transferat Episcop al Diecezei de Gherla (1912-1916). În 1913 este numit profesor de Studii biblice la „Academia Greco-Catolică de Teologie” din Lugoj.
Izbucnind Primul Război Mondial, este trimis preot militar pe front, în spitalele militare din Austria, Boemia și Moravia.
La 3 martie 1917, Împăratul Carol I al Austriei l-a numit Episcop, Papa Benedict al XV-lea l-a confirmat la 17 aprilie, iar la 4 decembrie a fost consacrat Episcop în Catedrala din Blaj, prin punerea mâinilor Mitropolitului Victor Mihaly de Apșa, asistat de Demetriu Radu, Episcopul de Oradea, și Valeriu Traian Frențiu, Episcopul de Lugoj.
În ziua de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, cuvântul său a fost auzit de mulțimea adunată: „Ceasul plinirii vremii este acesta, când Dumnezeu rostește, prin poporul Său, dreptatea Sa, însetată de veacuri”. S-a auzit cuvântul bucuriei și al speranței, căci Dreptatea și Adevărul urmau să fie temelia României unite și, într-o îmbrățișare frățească, le era de-acum dat românilor să trăiască …
Timp de două decenii va lucra pentru întărirea Bisericii Greco-Catolice și a Eparhiei sale. A fost și senator de drept în Parlament, unde a apărat cauzele Bisericii. Vechiul sediu episcopal din Gherla este destinat Școlii Normale, pentru a forma și la Gherla dascăli-apostoli pentru satele Ardealului.
În 1924 a primit, la Cluj, din parte Sfântului Scaun, Biserica Minoriților, devenită Catedrala „Schimbarea la Față”. A mutat Episcopia la Cluj, numită „Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla”, iar Catedrala din Gherla a primit statutul de co-catedrală. A ridicat edificiul „Academiei Teologice”, a asigurat studiul temeinic al viitorilor preoți, destinați să-i fie ajutor în același apostolat pentru o viață creștină în continuă perfecțiune. Vizitele canonice și pelerinajele la Mănăstirea de la Nicula, din iubire pentru Sfânta Fecioară Maria, au întărit credința și au legat puternic sufletește pe Păstor de credincioși. În închisoare, în gând, retrăia sfințenia pelerinajelor de la Nicula și sufletul atingea Icoana miraculoasă Preacuratei.
În urma Dictatului de la Viena (1940) a rămas în partea cedată a Ardealului, împreună cu credincioșii, umilit nu de puține ori, cu obligații ce depășeau Dieceza sa, fiind numit și administrator apostolic al „Diecezei Române Unite de Oradea”, în absența Înalt Preasfinției Sale Valeriu Traian Frențiu, expulzat de autoritățile hortyste, fiind-i încredințat și Vicariatul Greco-Catolic de Târgu Mureș.
În acești ani a dat mână de ajutor unde era nesiguranță și suferință, Bisericii Ortodoxe din Cluj și evreilor din ghetouri, cărora le ducea alimente și căuta posibilități să-i salveze de la deportare.
După revenirea Ardealului de Nord Țării, recunoașterea apostolatului său creștin și atât de uman se manifestă prin alegerea de membru de onoare al Academiei Române.
Odată cu instalarea regimului comunist, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică trăiește într-o permanentă amenințare. Ierarhii și preoții desfășoară un intens apostolat pentru apărarea credinței. În luna mai a anului 1948, Înalt Preasfinția Sa Iuliu Hossu va fi la Oradea, unde va vorbi credincioșilor, pregătindu-i pentru persecuția iminentă: „De dragul nimănui nu vom deveni trădători. De dragul nimănui de pe Pământ nu ne vom părăsi credința, Maica noastră Roma (…) Și dacă vi se va cere viața, trebuie să vi-o dați pentru credința voastră”. Celor de la Cluj le trezea curajul: „Să fim pildă de statornicie în primejdie și stâlpi de tărie pentru toți. Acesta-i ceasul supremei datorii”.
Între 24 septembrie și 4 octombrie 1948, Episcopul Hossu a fost izolat în reședința sa și orice vizitator era arestat – a fost atunci arestat și Părintele-scriitor Ion Agârbiceanu …
La 28 octombrie 1948 toți Episcopii greco-catolici au fost arestați și închiși în reședința Patriarhiei Ortodoxe de la Dragoslavele. În 1 decembrie 1948, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin Decretul 358, a fost scoasă în afara legii și toate bunurile ei împărțite între Biserica Ortodoxă și Stat.
În februarie 1949, Episcopii au fost transportați în Mănăstirea ortodoxă Căldărușani și de acolo, la sfârșitul lunii mai 1950, la închisoarea de la Sighet – Episcopul Vasile Aftenie murise ceva mai înainte, la 10 mai. La Sighet s-au stins din viață Episcopii Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu și Episcopul romano-catolic Anton Durcovici, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune.
La Sighet Episcopii au fost batjocoriți, au cunoscut foamea, frigul, munca epuizantă în condițiile slăbiciunii și a absenței oricărei asistențe medicale.
Preasfinția Sa Iuliu Hossu ne dă o imagine cutremurătoare: „Da, aici la Sighet am văzut, am simțit și am trăit foamea. Se vorbește de atâtea ori de foame și nu ne dădeam seama și nu ne dăm destul de bine seama ce este foamea; în temnița Sighetului am învățat ce este foamea”.
Cei trei Episcopi supraviețuitori Sighetului, Iuliu Hossu, Ioan Bălan și Alexandru Rusu, au avut domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș. Cu mari greutăți și riscuri, unii preoți și credincioși au ajuns să-i viziteze. Din cauza Memoriilor înaintate oficialităților pentru libertatea Bisericii Greco-Catolice, a organizării Bisericii în clandestinitate și a legăturilor cu credincioșii, au fost dispersați. Preasfinția Sa Iuliu Hossu va fi readus la Căldărușani, unde va trăi izolat și supravegheat până la sfârșitul vieții.
La 28 aprilie 1969 a fost creat Cardinal „in pectore” de către Papa Paul al VI-lea și îndemnat să plece la Roma. Nu a plecat, a ales să rămână cu Biserica sa prigonită.
În materialul de referință despre martiriul celor șapte Episcopi greco-catolici și persecuția Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, prezentat Congregației Cauzelor Sfinților de către Postulatura Cauzei de beatificare a Episcopilor greco-catolici, în paginile destinate Cardinalului Iuliu Hossu, se spune: „A fost supus până la sfârșitul zilelor sale unei continue presiuni și umiliri, care ar fi trebuit să-l determine să renege comuniunea cu Urmașul lui Petru și credința catolică”.
Liniștea sufletească a găsit-o în rugăciune, Memoriile mărturisesc acest adevăr. A fost o cale a sufletului de la meditație la contemplare, cale ce i-a permis sufletului să resimtă prezența lui Dumnezu și să se unească cu El. Este un dar atins și trăit doar de mistici.
Ultimile zile de viață au fost în Spitalul „Colentina” din București, avându-l aproape pe Preasfinția Sa Alexandru Todea – țara era în inundații, de la Reghin la București, într-un tren supraaglomerat, Preasfinția Sa a făcut 18 ore numai în picioare -, dar a ajuns la timp ca să-i dea Cardinalului Iuliu Hossu dezlegarea, să-i administreze Sfântul Maslu și să-i preia „Testamentul”: „Când ceasul dreptății va sosi, Frate Alexandre, Biserica Unită să pășească în public cu doctrina iertării, cu armonia și pacea între oameni … Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă. Duceți-o până la capăt!”.
La de 28 mai 1970, la ora 9, inima Cardinalului Iuliu Hossu a încetat să bată și „sufletul său și-a luat zborul spre Cel de Sus”. În ziua următoare a avut loc înmormântarea în Cimitirul Bellu Catolic, oficiată de preotul romano-catolic Francisc Zudor de la Biserica Bărăția și de cei doi Episcopi greco-catolici, Alexandru Todea și Ioan Dragomir, fără odăjdii, doar cu simple patrafire.
De departe, din Ardeal, au reușit să ajunjă la București, și la înmormântare, Părintele Silvestru Prunduș, puțini preoți și membri din familie. Ardealul era în durere și rugăciune …
„În data de 19 martie 2019 Papa Francisc a autorizat Congregației pentru Cauzele Sfinților să pronunțe decretul de recunoaștere a martiriului Episcopilor greco-catolici români Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, uciși din ură față de credință în diverse locuri din România, între 1950-1970, deschizându-se calea pentru beatificarea acestora”.
La 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății din Blaj, Episcopii greco-catolici martiri au fost beatificați de Sfântul Părinte Papa Francisc. Papa Francisc a rostit numele tuturor Episcopilor și ele au fost auzite peste tot în lume, și au dus cu ele bucurie creștinilor. Noi am primit cu smerenie și recunoștință bucuria, poate mai mult în lacrimi … Vedeam trecutul dăruirilor din veacuri în Biserica noastră … Vedeam oamenii ei mari … Și viața Fericiților Episcopi Martiri …
Azi, la ziua nașterii Fericitului Episcop Martir Iuliu Hossu, ne plecăm sufletul în rugăciune: „Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care ai dăruit Fericitului Episcop Martir Iuliu Hossu, puterea să mărturisească prezența vie a iubirii Tale în timpul prigoanei împotriva credinței, prin mijlocirea lui, te rugăm ajută-ne!”.
Profesor Otilia Bălaș
– Servicii de creare site web
