Recent, la Sighetu Marmației și Satu Mare s-a desfășurat etapa judeţeană a olimpiadei de religie greco-catolică. Evenimentul a fost găzduit de la Școala Gimnazială ,,Dr. Ioan Mihaly De Apșa” – Sighetu Marmației, respectiv de Școala Gimnazială ,,Grigore Moisin” – Satu Mare. Au participat aproximativ 120 de elevi din clasele V-XIII, cei care s-au calificat la etapa locală. Elevii au fost însoțiți de profesorii lor de religie, care i-au pregătit pentru concurs.
Din prezentările făcute, s-a constatat că Biserica Greco-Catolică a dezvoltat, în ultimii ani, o sensibilitate în acest domeniu, îndemnând și încurajând elevii să participe în număr cât mai mare. Prin aceste pregătiri, fiecare elev ia parte la o formare intelectuală mai profundă și la o viața creștină mai autentică. După corectarea lucrărilor a avut loc festivitatea de premiere. În urma rezultatelor obținute, nouă elevi Maramureș și opt din Satu Mare vor participa, în perioada 1-5 mai, la Olimpiada Națională de Religie Catolică, la Alba Iulia.
Concursul a fost organizat de Episcopia Greco-Catolică de Maramureș (Inspectori pr. dr. Ioan Codrea si prof. Adrian Cosmin Roman), în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Maramureş şi Satu Mare și conducerea școlilor gazdă.