Vezi VIDEO
Fiecare vin are povestea lui, iar dezlegarea “enigmei” sta in mici trucuri ridicate, cu gratie, la rang de arta. Degustarea vinului este o operatiune complexa, cu pasi clari si rigurosi, fiecare avand scopul lui bine definit. La fel si alegerea acestei licori bahice, care se face, obligatoriu, in functie de preparatele culinare care o vor insoti.
Atunci cand se face alegerea unui vin primul criteriu este cel clasic, vinul alb pentru carnea alba si vinul rosu pentru carnea rosie. Vinul rose, cu o paleta ceva mai larga, poate fi o alegere fericita atat pentru branzeturi, peste si fructe de mare, cat si pentru vanatul mic, cu blana sau cu pene. Vinurile seci sunt cele mai indicate, indiferent de meniul ales, in primul rand datorita continutul scazut de zahar. Somelierul companiei Jidvei, Bogdan Dumitrescu, le-a explicat baimarenilor, in cadrul ideal al Restaurantului Castel Transilvania, care sunt principalii pasi pe care trebuie sa ii faca atunci cand vor sa descopere savoarea unui vin bun.
“Idealul in viata este sa putem consuma vinuri seci. Continutul de zahar la vinurile seci este intre 0 si 4 grame rest de zahar pe litru nu pot sa faca altceva decat sa evidentieze foarte bine preparatul culinar. De obicei, vinul pune in valoare preparatul culinar si astfel ele trebuie sa se completeze foarte bine. Cu cat cantitatea de zahar din vinuri creste, demiseci, demidulci, ele au o plaja mai restransa si ne referim aici la o prajitura, la un desert, insa cele mai benefice pentru organismul nostru sunt vinurile seci, indiferent ca sunt albe, rose sau rosii”, a explicat somelierul companiei Jidvei, Bogdan Dumitrescu.
Degustarea vinului incepe de la pahar, ale carui forma si calitate pot influenta decisiv aroma unui vin. De aici incolo totul este o poveste cu arome fructate, miresme de piper sau scortisoara si parfumuri florale. Senzatiile vizuale incep aventura, continuata de simturile olfactive si de cele gustative.
“Trebuie sa il gustam dupa o tehnica ce implica plimbarea unei cantitati de vin prin toata cavitatea bucala, sus, jos, stanga, dreapta, dupa care vom inghiti si vom da aerul afara pe nas, operatiunea numindu-se retronazal, pentru ca tot ceea ce am simtit ca arome olfactive se vor completa acum cu gustul. Apoi vom deschide gura si vom intelege ca, de fapt, vinul este un intreg univers”, a marturisit Bogdan Dumitrescu.
Sursa: Tania Purcaru