În zilele de 6 și 7 august în centrul orașului va avea loc cea de-a XI-a ediție a Festivalului Medieval “Eternul Maramureș”, eveniment ce ilustrează identitatea oraşului nostru, care, pe lângă a fi un oraş al datinilor, al poeziei, are şi o dimensiune istorică; anul acesta Sighetu Marmației împlinește 696 de ani de atestare documentară.
“Eternul Maramureș” se dorește a fi o lecţie deschisă de istorie atât pentru generaţiile de azi ale Sighetului, precum și pentru turiștii care vin să ne cunoască și să se bucure de moștenirea nostră culturală.
Surprizele pregătite împreună cu Centrul Cultural și partenerii care au ales să ni se alăture în organizarea acestui eveniment sunt sigur că vor fi pe gustul și pe placul tuturor.
”Așa că vă îndemn să “dați sfoară în țară” că la Sighetu Marmației ne pregătim să celebrăm într-un mare fel, trecutul Medieval al Maramureșului.”, scrie Primăria Sighet