Peste 500 de experţi din 38 de ţări asociate într-un consorţiu internaţional au lansat un sondaj internaţional în rândul pacienţilor cu COVID-19 pentru a evalua problema pierderii simţului mirosului şi al gustului, considerată ca un prim simptom al bolii, relatează marţi EFE.
The Global Consortium of Chemosensory Researchers (GCCR) a elaborat un chestionar în 20 de limbi străine destinat bolnavilor de COVID-19 pentru a cunoaşte impactul alterării ambelor simţuri, compararea lor cu alte patologii şi lansarea unei monitorizări pe termen mediu şi lung.
Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică din Franţa (CNRS) a informat marţi că laboratoare şi instituţii franceze sunt implicate în această iniţiativă coordonată de Jérome Golebiowski, profesor la Institutul de Chimie din Nisa şi director al grupului de lucru care a elaborat întrebările.
Sondajul care are un caracter benevol şi garantează anonimatul celui care îl completează include mai multe întrebări privind capacităţi precum simţul olfactiv şi cel gustativ, de a respira pe nas şi de a percepe aromele alimentelor.
Potrivit unui studiu internaţional publicat la începutul acestei luni de revista European Archives of Oto-Rhino-Laryngology, aproximativ 80 % dintre pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 îşi pierd complet simţul mirosului, în timp ce un procent mai mare de 88 % notează o pierdere a gustului.AGERPRES