Receptie tehnica cu fast la centrul comercial Gold Plaza. Pentru ca e sponsorul oficial al Sarbatorii Castanelor, autoritatile baimarene s-au gandit sa includa in programul manifestarilor si receptia tehnica a cladirii care s-a inaltat pe locul fostei fabrici de lapte din Baia Mare. Evenimentul va avea loc la ora 12.30, iar la el vor participa reprezentantii investitorului, ai constructorului, precum si alesi locali. In aceeasi zi, vineri, 25 septembrie, dar de la ora 15.00, se va pune piatra de temelie la Kaufland, un alt sponsor al Sarbatorii Castanelor.
Desi nu figureaza scriptic in programul Sarbatorii Castanelor, inaugurarea tehnica a centrului comercial Gold Plaza va avea loc la data stabilita de autoritati, respectiv in 25 septembrie, intre orele 12.30 – 13.30. Inaugurarea tehnica a fost asociata ”Castaniadei” mai ales ca Gold Plaza va fi sponsorul oficial al sarbatorii.
Receptia tehnica se va face cu fast, intentionandu-se realizarea unui pom urias cu baloane care vor zbura in aer. ”Vom avea un program special. Este receptia tehnica a cladirii de la Gold Plaza, prinsa in programul Sarbatorii Castanelor, pentru ca este si sponsorul nostru oficial. Aici vor fi prezente toate delegatiile straine. Organizatorii vor face un pom mare cu baloane care sa zboare, sa se inalte in aer. E vorba de constructia ca atare, ma refer la structura de rezistenta si celelalte, nu e vorba de inaugurarea oficiala„, a mentionat primarul municipiului Baia Mare, Cristian Anghel.
In program figureaza discursul presedintelui executiv al Futureal Group – Futo Gabor, al directorului de proiect – Eran Socher, al directorului general al Inserv S.A., antreprenorul lucrarii – Mihai Lung, precum si al primarului Cristian Anghel. De asemenea, dupa acest moment va avea loc ceremonia de plantare a unui copac, care va marca finalizarea structurii de rezistenta a cladirii.
In aceeasi zi va fi pusa piatra de temelie si la Kaufland, pe bulevardul Unirii, numarul 21 – pe amplasamentul fostei fabrici Mobam Baia Mare. In zona va fi inaltat si un totem de 22 de metri, mai ales ca reprezentantii hypermarketului s-au angajat sa realizeze pe cheltuiala proprie un sens giratoriu.
”La Kaufland se pune piatra de temelia vineri, la ora 15.00. E sponsorul principal. Beneficiem de sprijinul lui pentru realizarea unui sens giratoriu. In mijlocul sensului giratoriu se inalta un totem de 22 de metri si, in mod normal, ii dam aprobarea pentru ca ne aduce aminte ca acolo este un obiectiv. Suntem in curs de autorizare cu aceasta constructie”, a explicat Cristian Anghel.
Sursa: Camelia Tocaci