Primul cabinet de religie din Maramures a fost inaugurat astazi, 12 martie, la Colegiul Tehnic „George Baritiu” din Baia Mare. La eveniment au fost prezenti Preasfintitul Iustin Sigheteanul, inspectorul general al Inspectoratului Scolar Judetean Maramures, Mariana Pop, initiatorul acestui demers, Octavian Butuza, dar si parinti, elevi si cadre didactice. Momentul a avut o incarcatura deosebita, iar emotiile au fost puternice, ceea ce a determinat, probabil, ca una dintre eleve sa lesine spre finalul evenimentului.
Cu taieri de panglici a debutat inaugurarea cabinetului de religie din cadrul Colegiului Tehnic „George Baritiu”. Icoanele, dar si spatiul destinat special orelor de religie ce se vor desfasura in unitatea scolara, au fost sfintite de Preasfintitul Iustin Sigheteanul, iar apoi cei prezenti au rostit cateva cuvinte despre importanta unui astfel de spatiu in educatia tinerilor.
„Este un moment important pentru acest liceu, inaugurarea acestui cabinet de religie. Imaginea Mantuitorului, a Maicii Domnului, a sfintilor si a tuturor evenimentelor, precum le vedeti in icoanele de pe pereti, sunt carti deschise in istoria crestinismului. Nu invatati multa teorie la orele de religie, ci invatati sa va marturisiti credinta”, a spus Preasfintitul Iustin Sigheteanul.
Discursurile emotionante, dar si incarcatura spirituala a momentului si-au pus, probabil, amprenta asupra uneia dintre eleve, care a lesinat la sfarsitul evenimentului.
Sursa: Gabriela Kuhajda
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult