Vezi VIDEO
Garda de Interventie numarul 2 Bogdan Voda a devenit cel mai modern detasament de pompieri din Maramures, dupa ce sediul in care se desfasura activitatea pana in prezent a fost extins, reabilitat si dotat la standarde europene. Sfintirea noului sediu a fost facuta ieri, 27 mai, slujba fiind oficiata de Preasfintitul Iustin Sigheteanu, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, impreuna cu un sobor de preoti din care au facut parte si preoti militari de la ISU Maramures, Jandarmerie si Politia de Frontiera.
Investitiile realizate la cladirea Garzii de Interventie numarul 2 Bogdan Voda erau necesare, deoarece ani la rand nu s-au gasit fondurile necesare pentru modernizare. De data aceasta, cu ajutorul autoritatilor, a unor persoane fizice si juridice dar si a pompierilor maramureseni, pompierii si paramedicii SMURD din Bogdan Voda pot sa isi desfasoare activitatea in conditii dintre cele mai bune.
„Era nevoie de asa ceva pentru ca era o cladire veche, iar acum dotarile sunt, fara exagerare, la standarde europene. Nu exista subunitati atat de moderne la noi in judet. Acolo au fost lucrari de extindere, reabilitare, amenajare si dotare a acestor spatii pentru ca acei colegi ai nostri care lucreaza acolo sa aiba toate conditiile necesare”, a declarat Cornel Babut, purtatorul de cuvant al ISU Maramures.
La ceremonie au participat oameni politici, primari, oficialitati judetene precum si Liviu Marian Pop, ministru interimar al Educatiei, care a tinut sa le ureze celor care isi desfasoare activitatea acolo sa aiba cat mai putin de lucru.
„Sa dea Dumnezeu sa aveti cat mai putine interventii. As vrea sa stati cat mai mult aici si nu in alta parte, pentru ca asta ar insemna sa ne fereasca Dumnezeu de interventia dumneavoastra”, a declarat Liviu Marian Pop, ministrul Educatiei.
Subunitatea din Bogdan Voda functioneaza din anul 2000, atunci cand era un simplu pichet de pompieri. In 2004 s-a transformat in Garda de Interventie si a functionat cu doua autospeciale cu apa si spuma, iar in decembrie 2011 s-a infiintat si o statie SMURD care a redus timpii de interventie in zona cu 60%.
Sursa: Andrei Gherghel