România a ajuns la 85 de sportivi calificați la Jocurile Olimpice! Ultimii care au obținut biletele pentru Paris sunt sportivii de la lupte: Alin Alexuc, Kriszta Tunde și Cătălina Axente.
Turneul de calificare olimpică de la Istanbul a fost unul de succes pentru reprezentanții luptelor românești, care au deja 4 locuri asigurate la Paris.
Alin Alexuc a obținut a patra calificare la Jocurile Olimpice, după un parcurs excelent la categoria 130 de kilograme, lupte greco-romane.
Sportivul dinamovist l-a învins în optimile de finală pe tadjicul Eduard Babenoşev, în sferturi a trecut de japonezul Sota Okumura, iar în semifinale l-a depășit pe estonianul Heiki Nabi.
„Sunt mulți luptători valoroși care au rămas pe dinafară, sunt medaliați olimpici care n-au prins tichetul pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Chiar s-a triat și sunt cei mai buni din cei mai buni la Jocurile Olimpice”, a subliniat Alexuc.
La 34 de ani, sportivul născut la Botoșani, fost campion european, speră să obțină la Paris prima sa medalie olimpică.
„Sunt obișnuit cu Jocurile Olimpice, dar, din păcate, nu sunt obișnuit cu medalia la Jocurile Olimpice și sper acum, la Paris, să îmi îndeplinesc visul și să aduc o medalie României”, a mai spus Alexuc.