O triplă crimă a fost descoperită luni seara. Doi bătrâni și fiica lor au fost înjunghiați mortal. Asasinii sunt 3 adolescenți de 17 ani. Crima a fost comisă într-o locuință din Călărași. Victime sunt doi bătrâni octogenari, soț și soție, și fiica lor.
Cele trei cadavre au fost găsite înjunghiate în casă. Este vorba despre un bărbat de 82 de ani, soția sa de 80 de ani, iar fiica lor avea 58 de ani.
Autorii triplei crime sunt trei adolescenți de 17 ani, precizează aceleași surse. Principalul suspect ar fi un băiat pe care bătrânii îl luaseră în plasament. De altfel, și ceilalți doi provin de la un centru de plasament.
După asasinat, ei au furat și mașina Opel care aparținea familiei nimicite. Cei trei asasini sunt în custodia poliției.
Un vecin al victimelor a fost cel care a sesizat, la ora 21:43, prin apel la 112, că Nicu şi Tudora Popescu, dar şi fiica lor, Vasilica, au fost uciși.
În scurt timp, poliţiştii i-au depistat pe suspecţii triplei crime: trei adolescenți de 17 ani – Valentin Bivolaru, Alexandru Dan și Cristian Ene.
Alexandru Dan este nimeni altul decât fiul adoptiv al familiei Popescu, luat din centrul de plasament pe când avea numai două luni.
În prezent, cei trei adolescenţi se află în custodia Poliției.
Băiatul care şi-a ucis părinţii adoptivi fusese luat de aceştia de la orfelinat, de când era bebeluş, povestesc rudele.
„Doar pe el l-au luat de la plasament. Crescut de la două-trei luni de zile. Ajuţi copilul şi te omoară!”, spune revoltat Vasile Popescu, nepotul victimelor.
Cei doi bătrâni l-au crescut până la 14 ani, când băiatul a luat-o pe căi greşite. A dat în patima drogurilor şi a devenit în stare de orice, pentru a-şi hrăni viciul. Cum nu l-au mai putut controla, au fost nevoiţi să-l trimită în centrul de plasament, spun rudele.
Apropiaţii familiei Popescu spun că băiatul le fura banii şi îi bătea. A dat foc chiar şi la biserică.
„L-a dus înapoi la centru pentru că nu se mai înţelegeau cu el”, explică Vasile Popescu.
În seara crimei, băiatul le-a bătut la uşa casei, împreună cu doi prieteni, şi ei de 17 ani tot consumatori de etnobotanice.
Ştiau că bătrânii au bani în casă. Aveau nevoie tot pentru droguri, spun apropiaţii familiei. Băiatul i-a înmuiat inima mamei adoptive, însă tatăl său a rămas neînduplecat.
„Şi aici o mare vină au avut-o femeile din casă că ţineau cu el. Unchiul meu nu voia să îi dea bani. Că venise într-o perioadă, ne spunea unchiul meu, i-a cerut 100 de milioane, nu ştiu pentru ce. Şi ele au tăbărât pe el şi i-au spus: Cum, ai atâţia bani la bancă şi nu poţi să-i dai şi băiatului ăsta să-şi rezolve problemele”, povesteşte nepotul lui Nicu Popescu.
Când au văzut că nu o scot la capăt, cei trei adolescenţi au pus mâna pe cuţite.
„Probabil că au luat pensia şi…nu i-or fi dat bani şi….i-a omorât”, spune bărbatul.
O rudă a victimelor a dat alarma sunând la 112, după ce unul dintre adolescenţii criminali i-ar fi dezvăluit ce făcuse.
„În jurul orei 9.30 eram în pat şi a venit ăsta spunându-mi că a fost la ei, la unchii ăştia ai mei, au fost acolo şi, băiatul ăsta de a fost crescut de ei, i-a omorât pe toţi trei în casă. Era în stare de şoc, era speriat. A zis: ia uite ce s-a întâmplat acolo”, povesteşte Vasile Popescu.
Imediat după comiterea crimei, cei trei ar fi încercat să fugă cu maşina părinţilor lui adoptivi.
Toţi cei trei au fost prinşi şi se află în custodia poliţiei, urmând ca anchetatorii să propună, în urma audierii, măsuri preventive în privinţa lor.
„S-a făcut un cerc de trei suspecţi, minori. Din acest cerc face parte şi un minor care fusese în plasament la familia decedată”, a declarat Cornelie Manea, Prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi.
Printre suspecţi este şi cel care a anunţat crima. Cu el, fostul fiul adoptiv al victimelor a comis şi alte infracţiuni. Chiar pe 11 octombrie, cei doi au fost condamnaţi de către Judecătoria călăraşi pentru două infracţiuni de furt calificat. Adolescenţii se aflau în perioadă de supraveghere.