S-a dat startul manifestărilor din acest weekend cuprinse în cadrul „Festivalului Castanelor”. Spre deosebire de ediţiile precedente, de această dată manifestările vor avea loc în exclusivitate în zona Centrului istoric al muncipiului Baia Mare.
Autorităţile au finalizat pregătirile şi au dat asigurări că va fi pus accent pe ordine şi curăţenie, sens în care agenţii economici care vor desfăşura activităţi în zonă vor trebui să respecte mai multe reguli.
” Am dorit să arătăm băimărenilor că putem avea şi o sărbătoare impecabil organizată. Drept urmare vom verifică fiecare punct de vânzare şi fiecare agent economic, de la modul de vânzare şi până la modul în care întreţine curăţenia în interiorul punctului de vânzare, în zona acestuia. Vom avea în vedere inclusiv aspectul exterior al acestora şi ne vom axa pe lemn dar şi pe alte materiale compatibile cu zona de desfasurare a evenimentului. Mai mult vom interzice orice fel de muzică la standuri, singură muzică ambientală acceptata urmând să fie cea asigurată prin sistemul de sonorizare de la scenă, chiar şi atunci când nu sunt spectacole ” a spus primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş.
Acesta a mai adăugat că activităţile din Piaţă Păcii vor fi dedicate în excusivitate copiilor.
”În Piaţă Păcii vom avea un parc de distracţii pentru copii, în special cu gonflabile. Vor fi peste 20-30 de gonflabile chiar în zona aceea. Vom amenaja o scenă pentru tot felul de spectacole dar spectacolul principal va fi cu Ella Bella sâmbătă. Duminică vom avea un spectacol în Piaţă Cetăţii cu şlagărele româneşti ale anilor 80 – Alexandru Jula, Cătălin Crişan, Mircea Baniciu şi alţi artişti îndrăgiţi de către români ”
Aşa ca de obicei punctul forte al manifestărilor îl constituie concertele care vor avea loc pe scena festivalului.
”Vom începe în fiecare seară cu una sau două formaţii locale pentru că trebuie să promovăm tot ceea ce înseamnă talent local, dar vom avea şi Dirty Shirt împreună cu Ansamblul Transilvania, un moment pe care îl vor avea la scenă mare, Elena Gheorghe, Hara, Adda, Vunk şi BUG Mafia. ”, a precizat primarul Băii Mari.
Sâmbătă seară, la scenă din Piaţă Libertăţii, pe lângă trupe locale vor mai concerta Andreea Bănică, Vescan, Lidia Buble, Zdob şi Zdub şi un DJ , în timp ce duminică de la ora 15.00 în Piţa Libertaatii vor răsună şlagărele anilor 80 – 90 . Ulterior de la ora 18.00 duminică, de la ora 18:00, pe scenă vor urcă Nicoleta Nuca, Puya şi La Familia şi Direcţia 5
Festivalul Castanelor 2017 va fi încheiat de cunoscutul artist Thomas Anders şi celebra trupa Modern Talking .
De menţionat faptul că şi de acesta dată municipalitatea a pregătit un foc de artificii, acesta urmând să iaba loc sâmbătă seara începând cu ora 20.00.