Încă un cămin al groazei a fost descoperit seara trecută în Voluntari. Beneficiarii erau ținuți în sere, în ciuda temperaturilor uriașe din ultimele zile, spun surse Antena 3 CNN.
Este vorba despre Căminul Sfântul Andrei din Voluntari. Centrul funcționa fără licență. Potrivit surselor Antena 3 CNN, 26 de beneficiari ar fi fost găsiți de autorități în serele din curtea imobilului. Aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Centrul a fost închis, iar patronii au primit o amendă de 10.000 de lei. Autoritățile continuă cercetările.
Patronul spune că centrul este deschis încă din anul 2012, însă susține că serele nu sunt în proprietatea lui. Acesta chiar s-a arătat uimit în momentul în care jurnaliștii Antena 3 CNN i-au spus că au dovezi că bătrânii erau cazați acolo.
”Poze cu bătrâni acolo?? Nu am ce să explic… Ce să explic când nu știu despre ce este vorba?”, spune el.
De asemenea, bărbatul susține că autoritățile au fost în control la centru, în urma cărora au fost primite câteva amenzi cu privire la câteva nereguli.
”Eu sunt în procedură de relicențiere! Nimic altceva. Și am întârziat din cauza constructorului. Ce vreți să fac? Serele sunt pe alt teritoriu, nu pe teritoriul meu. Deci în contractul meu nu am acel teren în administrare”, a mai explicat patronul.
”La data de 27 iulie a.c., polițiștii din Ilfov au efectuat verificări la un cămin din Voluntari, unde funcționează o asociație, având ca obiect îngrijirea persoanelor vârstnice.
În cadrul verificărilor efectuate, asociația nu a putut pune la dispoziție o licență valabilă de funcționare. În cadrul activităților, au fost informați reprezentanți ai Prefecturii Ilfov, precum și personalul specializat din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Ilfov, pentru luarea măsurilor legale din competență.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu, context în care au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitare, fără drept, a unei profesii sau activități și vătămare corporală din culpă.
De asemenea, în cadrul verificărilor, polițiștii din Voluntari au aplicat o sancțiune contravențională, cu amendă în valoare de 10.000 de lei, conform art. 2, alin. 3 și art. 3, pct. 2 din H.G. 301/2012”, se arată în comunicatul poliției.