Încă un cutremur devastator a lovit Turcia luni la prânz. A fost estimat la magnitudinea de 7,5. Vine după ce țara a fost deja devastată de cutremurul cu magnitudinea 7,8 care a lovit în jurul orei 4 dimineața sudul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep. Seismele s-au resimțit în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru. Până acum s-au înregistrat peste 2.000 de morți în Turcia și Siria și mii de răniți. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește dramatic în orele următoare. Aproape 10.000 de răniți
România trimite în Turcia trei aeronave care vor avea la bord 60 de salvatori, patru câini antrenați pentru căutări după cutremur și șapte tone de echipamente
Primele informații erau despre două aeronave militare- una de tip C-130 Hercules şi un C-27J Spartan – aparţinând Forţelor Aeriene Române. Cele două aeronave execută luni o misiune de transport al materialelor şi echipei de salvare RO-USAR, fiind formată din personal specializat de intervenţie din cadrul IGSU, informează Ministerul Apărării Naţionale. Specialiştii vor interveni de urgenţă în sprijinul populaţiei afectate de cutremurul produs luni dimineaţă în Turcia. Raed Arafat a spus că întâi vor pleca cele două aeronave cu personalul de intervenție și salvare, iar apoi o a treia aeronavă care va transporta restul echipamentelor necesare. Primele avioane vor decola în jurul orei 3, a adăugat el.