Ieri seară, poliţiştii bihoreni au efectuat două percheziţii pentru documentarea activităţii infracţionale a unei orădence, în vârstă de 39 de ani, bănuită de exercitarea fără drept a unei profesii.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 – 2019, femeia ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale, prin injectarea acidului hialuronic în buze şi cearcăne, fără a avea calitatea de medic.
În urma percheziţiilor efectuate la domiciliul acesteia şi la un salon cosmetic din municipiul Oradea, poliţiştii au descoperit şi au ridicat, în vederea cercetărilor, agende cu programarea pacientelor, facturi de achiziţie a acidului hialuronic, bilete de tratament, consimţământ al pacientelor, seringi sigilate cu acid hialuronic, seringi cu acid hialuronic folosite şi altele.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celei în cauză.