Un nou termen în procesul lui Cătălin Cherecheș a avut loc miercuri, 12 iulie, la Tribunalul Cluj, când a mai fost audiat un martor. Este vorba despre Florin Creț, consilier local al municipiului Baia Mare. Instanța a decis următoarele:
”În baza art. 362, al. 2, rap. la art. 208 C.p.p., menține măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul C C și respinge implicit cererea de revocare a măsurii formulată în cauză. În temeiul art. 362, al. 2 rap. la art. 208/1 C.p.p, respinge cererea inculpatului C C privind modificarea conținutului măsurii preventive a controlului judiciar în sensul înlăturării obligației impusă în sarcina acestuia, respectiv cea de a nu depăși limita teritorială a țării, prev. de art. 215 al. 2 lit. a Cp.p.p. În baza art. 362 al. 2 rap. la art. 208/1 C.p.p corob. cu art. 215 al.2 lit.d C.p.p, încuviințează ca inculpatul C C să comunice cu martorii T R C și C F N. Cu drept de contestație în 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședința din 13.07.2017”
S-a stabilit data de 22 septembrie pentru următorul termen.