Dosarul de candidatura la Presedintia Romaniei al lui Szilagyi Zsolt va fi depus marti la Biroul Electoral Central (BEC) de catre presedintele PPMT, Toro T. Tibor. Acesta a anuntat duminica, intr-o conferinta de presa, ca a reusit strangerea a 200.000 de semnaturi de sustinere si ca pe liste au semnat si romani.
“Multumesc celor care ne-au ajutat in aceasta actiune de strangere de semnaturi, e prima oara cand am adunat un numar atat de mare de semnaturi. A fost o mobilizare exemplara a PPMT, am cules semnaturi din toate judetele Transilvaniei, multumim si romanilor care ne-au sprijinit. Listele arata ca au fost si romani care au semnat pentru candidatul nostru si pentru programul electoral al acestuia”, a spus Toro Tibor.
Acesta a explicat ca programul electoral al lui Szilagyi Zsolt are ca element central autonomia, exprimata in mai multe forme. Toro Tibor a semnat si el, pe ultima pagina, listele pentru sustinerea candidaturii lui Szilagyi Zsolt, in conferinta de presa, organizata duminica la Cluj.
“Am incheiat campania de strangere de semnaturi si eu am semnat ultimul pe lista de sustinatori a lui Szilagyi Zsolt, in mod simbolic”, a explicat presedintele PPMT.
Zsolt Szilágyi are 46 de ani si a intrat in politica foarte curand dupa Revolutie. In perioada 1990-2004 a fost deputat UDMR de Bihor, fiind la acel moment cel mai tanar parlamentar al formatiunii. La alegerile europarlamentare din 2009 Zsolt a ocupat a patra pozitie pe listele UDMR, insa formatiunea nu a castigat decat doua pozitii de europarlamentar.
Ulterior a parasit UDMR-ul si a fost consilier al lui Laszlo Tokes, care a candidat in 2009 ca independent si a detinut, pentru un mandat, un fotoliu in Parlamentul European, precum si functia de vicepresedinte.
Sursa: Agerpres