Asistentul universitar Daniel Nasui, reprezentant al Asociatiei pentru Cecetarea si Protectia Mediului, a declarat ca 20 din cele 50 de persoane care au luat parte la actiunea de coborare cu plutele din PET-uri pe raul Somes, dedicata tocmai Zilei Mondiale a Mediului, au suferit arsuri din cauza soarelui puternic.
”Nu au fost arsuri grave, dar oricum participantii s-au resimtit dupa expeditia de duminica, care s-a desfasurat de la Benesat pana la Merisor”, a spus Daniel Nasui.
Reprezentantii APM Maramures au precizat ca incalzirea globala trebuie sa ii alarmeze si pe maramureseni, mai ales ca judetul este unul poluat. Potrivit informatiilor oficiale, pe plan local exista un singur agent economic care genereaza gaze cu efect de sera, combinatul Cuprom Baia Mare.
”Legislatia impune anumite conditii pentru dobandirea acesteia, dar societatea a primit autorizatie de mediu. Asta nu inseamna insa ca aceasta este singura sursa de gaze cu efect de sera”, a declarat Irina Smical, consilier in cadrul agentiei.
Specialistii in mediu au aratat ca in conditiile in care planeta va continua sa fie poluata, temperatura aerului se va incalzi pana la 5,8 grade Celsius, iar nivelul oceanelor si marilor va creste intre 88 si 100 de centimetri din cauza topirii accentuate a calotei glaciare.
Sursa: Meda Muntean