La întâlnirea colectivului pentru stabilirea măsurilor de impulsionare a colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului, șeful adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Ioan Popa a declarat că încasările la sfârșitul lunii ianuarie a.c., au fost mai mari pe capitolele bugetare componente, respectiv bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, dar și la alte venituri. Pentru menținerea volumului de încasări bugetare și recuperarea arieratelor vor fi luate măsuri de identificare a cauzelor neefectuării plăților la termen, intensificarea de acțiuni pentru identificarea de noi contribuabili care pot fi beneficiarii unor eșalonări la plată și monitorizarea măsurilor de executare silită. Programul, față de aceeași perioadă a anului trecut, are o realizare de 127,95%. Maramureșul este singurul județ cu încasări mai mari la buget în luna ianuarie, datorită măsurilor întreprinse, inclusiv. de recuperare a arieratelor acumulate.
Venituri în creștere încasate la Biroul Vamal de Frontieră Sighet
Activitatea Biroului Vamal de Interior Maramureș cumulat cu Biroul Vamal Sighetu Marmației a fost realizată, în special din comerțul cu state terțe. Acțiunile specifice strict domeniului vamal au vizat efectuarea a 29 de controale la persoane juridice, încheiate cu 20 de note unilaterale și nouă decizii de regularizare a sumelor și aplicarea de trei sancțiuni contravenționale, a precizat Tiberiu Berindan, șef birou supraveghere și control vamal. peste 1400 controale colete poștale și 12 controale cu privire la respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Principalele mărfuri importate au fost: cherestea de rășinoase, mesteacăn și fag, anvelope noi din cauciuc, piulițe din oțel, stofa pentru tapițerie, prelate din PVC, placaj din mesteacăn. Acestea au provin din Ucraina, China, Federația Rusă, Taiwan și Turcia. Mărfurile exportate la nivelul județului au fost efectuate spre Elveția, Federația Rusă, Turcia și Ucraina (elemente lamelare stratificate, mobilier din lemn, rafturi din lemn, scaune din lemn, blaturi din lemn, carcasă din fibră de sticlă pentru ventilator. Au fost identificate 11 fraude vamale, fiind confiscate mărfuri (țigarete, produse de origine animală, medicamente), cuantumul amenzilor vamale aplicate fiind în valoare de 14.500 lei. Punctul de trecere a frontierei de stat Sighetu Marmației a fost tranzitat, în luna ianuarie de aproximativ 13.300 mijloace de transport, respectiv peste 71.000 de persoane, volumul traficului înregistrând o creștere de 6% față de aceeași perioadă a anului trecut.
În ceea ce privește noutățile legislative, angajatorii trebuie să depună cererile pentru recuperarea întregii sume pentru concediile medicale CAS Maramureș.
Directorul executiv adj economic al DSP Maramureș, ec. Alessandra Ivette Ilea a adus în atenție creanțele înregistrate de unitățile administrativ-teritoriale pentru efectuarea analizelor probelor de apă.
Directorul executiv al AJOFM, Oana Mihaela Oșanu a menționat că numărul șomerilor înregistrați la finalul lunii trecute a fost de 6075 persoane, rata șomajului fiind de 3,09%, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut. Datele statistice ale Casei Naționale de Pensii relevă că, la nivelul județului nostru, sunt peste 117.000 de pensionari, din care peste 74.500 pentru limită de vârstă, peste 19.600 pensionari de invaliditate, peste 4800 pensionari din domeniul agriculturii, 1631 beneficiari de pensii anticipate, peste 16.800 de persoane beneficiază de pensie de urmaș. Directorul executiv Lucica Pop a menționat că începând de luna trecută, toate ajutoarele de deces se plătesc prin Casa Județeană de Pensii Maramureș.