Veniturile bugetului de stat colectate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) au crescut cu 6,5% in primul trimestru din 2013 si s-au cifrat la 27 miliarde lei, potrivit datelor furnizate Agerpres de catre ANAF. Evolutia favorabila a incasarilor a fost determinata de cresterile inregistrate la incasarile din TVA si impozit pe venit, in timp ce incasarile din impozitul pe profit au fost mai mici cu 330 milioane lei.
Din TVA, Fiscul a colectat 12,1 miliarde lei, in crestere cu peste un miliard de lei (circa 10%), iar la impozitul pe venit Fiscul a adus un plus de incasari de 600 milioane de lei (11,6%), veniturile colectate fiind de 5,78 miliarde lei comparativ cu 5,18 miliarde lei in primele trei luni de anul trecut.
Incasarile din accize au crescut usor, fiind influentate de majorarile din 2013 cat si noul curs de schimb la care sunt calculate. Din impozitul pe profit, ANAF a incasat in primele trei luni aproximativ trei miliarde de lei, cu 329,9 milioane lei (-10,19%) mai putin decat in perioada similara din 2012.
Sursa: Agerpres