Acoperisul unei locuinte din Cavnic a ars aproape in intregime, in cursul serii de marti, 15 decembrie. Localnicii s-au mobilizat rapid si au reusit sa stinga flacarile care, in caz contrar, puteau produce o tragedie. Pompierii au ajuns la locul incidentului in momentul in care incendiul a fost aproape eliminat. Din fericire, nu s-au inregistat victime.
Alerta printre localnicii din Cavnic in seara zilei de marti, cand casa lui Gheorghe Barbos de pe strada Suior, numarul 22 a luat pur si simplu foc. Incendiul s-a produs cel mai probabil din cauza hornului infundat. In momentul deflagratiei, barbatul se afla in casa impreuna cu sotia si cele doua fiice, iar abia cand una dintre fiice a iesit afara din casa a observat flacarile.
Fata a strigat panicata „tati, arde casa!”.Atunci, barbatul, disperat, a cerut ajutor vecinilor si in jur de 30 de localnici s-au mobilizat rapid, au luat galetile si, de la raul care curge in apropierea casei, au reusit sa care apa pentru a stinge flacarile. Incendiul a fost eliminat deja la venirea echipajului de pompieri, care au verificat daca totusi mai exista pericolul reaprinderii.
„Imi pare rau de casa, da imi pare bine ca nu am patit nici unu nimic. Putea fi si mai rau. Om sta o vreme la fecior, ca are are o casa un ptic mai incolo. Pana om repara-o p-asta.” a spus Gheorghe Barbos, barbatul pagubit.
„Am fost anuntati prin 112 ca a luat foc o casa din Cavnic. Din nefericire, in momentul in care am ajuns la fata locului, acoperisul a ars in intregime. Incendiul, in schimb, a fost lichidat de localnici. Pagubele deocamdata nu pot fi estimate” a declarat plutonier Radu Rat, din cadrul ISU Maramures.
Sursa: Vasile Dale si Andrei Gherghel