Incendiul a fost raportat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ Neamţ în seara de 22 octombrie, în jurul orei 18.00, prin apel la 112, anunţându-se că flăcările au cuprins o anexă a lăcaşului de cult ctitorit de domnitorul Alexandru cel Bun, situat în comuna Alexandru cel Bun.
„Au ars acoperişul, construit din astereală din lemn şi acoperit cu tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 500 mp, 100 tone de plante furajere, bunuri materiale aflate în încăperile de la parterul clădirii (obiecte de mobilier, materiale textile), o remorcă tractor şi câteva construcţii din lemn destinate pentru adăpostirea animalelor“, a transmis ISU Neamţ.
În ceea ce priveşte cauza producerii incendiului de mari dimensiuni şi care a provocat daune materiale imense, pompierii din Neamț au mai precizat că ea este un coş de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile. Au participat la misiunea de stingere pompieri din Piatra Neamţ, voluntari şi personal de la Ocolul Silvic Vaduri.
La ora izbucnirii incendiului, ISU Neamţ anunţa că incendiul se manifesta generalizat la un adăpost pentru plante furajere cu o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, cu posibilitatea propagării la pădurea aflată în imediata apropiere. Misiunea pentru stingere a durat 18 ore, fiind terminată duminică, 23 octombrie, la ora 12.00.