Acoperişul unei şuri din localitatea Şieu a luat foc după ce a fost lovit de un trăsnet. Incendiul a izbucnit duminică, în jurul orelor serii, în gospodăria lui Gheorghe D.
Flăcările s-au extins cu repeziciune din cauză că în şură era depozitată o mare cantitate de fân. Un echipaj al Grupului de Pompieri ”Bogdan Vodă” a reuşit să localizeze incendiul înainte ca acesta să se amplifice şi mai tare. Pagubele au fost evaluate la 8.000 de lei.
Sursa: Ioana Oşan