Mai multe incendii au fost stinse de pompierii maramureseni in cursul zilei de luni, cand s-a inregistrat si primul foc izbucnit de la vegetatia uscata aprinsa de proprietar pentru curatarea terenului. Anul trecut, zeci de hectare au fost afectate din aceasta cauza, pompierii intervenind aproape zilnic toamna trecuta pentru stingerea incendiilor.
Incidentul de acum s-a produs luni seara la Borsa, in prelungirea strazii Catunului. Din cauza drumului inaccesibil mijloacelor de transport, pompierii au parcurs 2 kilometri pe jos pana in zona incendiului. Flacarile au distrus 2,5 hectare de vegetatie uscata.
Un alt eveniment a avut loc la Ruscova, unde militarii sectiei din Viseu de Sus au luptat doua ore cu un incendiu izbucnit la o anexa a unui cabinet medical din comuna. In cladirea in care era amplasata o microcentrala erau depozitate ajutoare primite din Elvetia. Focul a mistuit 80 de metri patrati ai acoperisului de lemn invelit cu azbociment, 50 de saci de dormit, 20 de paturi, alte obiecte de imbracaminte si mobilier. Pagubele au fost estimate la 15 mii de lei. Focul s-a declansat, cel mai probabil, din cauza unui cos de fum necuratat.
In aceeasi zi, un incendiu a izbucnit intr-o casa de pe strada Iuliu Maniu. Au ars elemente de mobilier si aparatura electrocasnica. Pagubele au fost estimate la 800 de lei. Flacarile au izbucnit, probabil, din cauza unui aparat electric lasat sub tensiune.
Sursa: I.O.