Cinci persoane au reuşit să se autoevacueze dintr-o cabană de la Băiuţ, localitate aflată la poalele Munţilor Gutâi, după ce un incendiu a cuprins imobilul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Maramureş, Adriana Şanta, oamenii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Intervenţia este una dificilă, din cauza accesului îngreunat la clădire. (…) Incendiul se manifestă generalizat. În acest moment se acţionează pentru localizarea acestuia”, a precizat Adriana Şanta.
La faţa locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, un echipaj de prim-ajutor SMURD din cadrul Staţiei de Pompieri Târgu Lăpuş şi trei servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă.
Potrivit ISU Maramureș, cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic generat de coșul de fum amplasat necorespunzător față de materiale combustibile.