Un incendiu a izbucnit noaptea trecută la etajul 3 al Spitalului Judeţean din Zalău. Focul s-a manifestat la un ventilator dintr-un grup sanitar.
12 pacienţi şi o asistentă s-au autoevacuat din cauza fumului gros care a inunadat holurile spitalului. La faţa locului au fost trimise imediat patru autospeciale de intervenţie şi o ambulanţă SMURD. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Cel mai probabil focul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit electric.
Focul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit electric
”S-a constatat că incendiul izbucnise la un ventilator aflat într-un grup sanitar. Din cauza degajării de fum, 13 persoane, 12 pacienţi şi o asistenţă, s-au autoevacuat şi au fost relocaţi la acelaşi etaj, la o altă secţie din cadrul aceleaşi unităţi spitaliceşti. Nu au fost înregistrate persoane rănite, iar pagubele rezultate au fost minore”, a precizat ISU Sălaj.