Se dă startul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului. Este pentru prima dată când examenul de absolvire a liceului va începe, în sesiunea a două, cu probele scrise şi abia apoi vor urma probele orale.
În Maramureş s-au înscris la examen 1259 de absolvenţi, cei mai mulţi dintre ei fiind dintre cei care au terminat liceul anul acesta, dar nu au reuşit să treacă una sau mai multe probe la sesiune din iulie. Purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş Adriana Meşter spune că aacestia au fost arondaţi în 4 centre de examen: Colegiul Naţional Nicolae Titulescu -unde vor susţine examenul 325 de tineri; Colegiul Tehnic Anghel Saligny (304 candidaţi); Liceul Teoretic Marmaţia Sighetu marmatie (360 de candidati) şi Liceul Teoretic Bogdan Vodă Vişeu de Sus (270 de candidaţi).
În 21 august încep probele scrise ale examenului, cu Limba şi literatură română, 22 august – Limba şi literatură maternă, 23 august – proba obligatorie a profilului şi 24 august – proba la alegere a profilului şi specializării.
Din 25 august încep probele orale ale examenului. Astfel, în 25 – 28 august este programată evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în 28 august – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, în 29-30 august – evaluarea competenţelor digitale, iar în 30 – 31 august – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională.
În 1 septembrie, până la ora 16.00, vor fi afişate rezultatele, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16:00 – 20:00. În intervalul 2 – 5 septembrie este programată soluţionarea contestaţiilor, iar în 6 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.