După Săptămâna Luminată urmează Săptămâna Neagră. Astăzi, creştinii ortodocşi sărbătoresc Paştele Blajinilor, cunoscut şi sub denumirile de Lunea Morţilor sau Paştele Morţilor. Tradiția spune că este Paștele celor care nu mai sunt printre noi.
Femeile merg la cimitir, depun ofrande pe morminte, plâng morții, împart pomeni, întind mese festive în cimitir, lângă biserică sau la iarbă verde, în amintirea celor morți. Blajinii ar fi oamenii de demult, care nu țineau cont de noțiunea timpului și sărbătoreau Paștele întârziat.
Se spune că ei află de sărbătoare luni, după ce oamenii merg și aruncă pe apă cojile ouălor ciocnite de Paștele ortodox.
Cei care ţin sărbătoarea nu cos, nu spală haine și nu bat covoare, pentru că zgomotul astfel produs îi poate speria pe blajinii care se întorc de pe lumea cealaltă pentru a se ruga și a ține post pentru cei vii.