Ministrul Sănătății a semnat ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2.
Farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 din nazofaringe.
În urma efectuării testării, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care îl comunică persoanei testate.
Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, farmaciile pot opta pentru desfășurarea activității de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obținerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti. Avizul este valabil șase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu șase luni.
Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sănătății, și care va fi încheiat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial.
Cum vor fi utilizate
Farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 din nazofaringe. Acestea pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sănătății, cu titlu gratuit, prin direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti, în limita stocului disponibil. Testarea se realizează prioritar cu testele primite de la Ministerul Sănătății, care nu pot face obiectul comercializării. Serviciul de testare se va desfăşura în condiţiile legii.
În urma efectuării testării, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care îl comunică persoanei testate. De asemenea, au obligația de a raporta către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti, rezultatele tuturor testelor efectuate și situaţia stocurilor.
Aproximativ 1.000 de farmacii s-au înscris deja pentru a putea efectua teste rapide pentru depistarea COVID-19. Seturile de teste puse la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii sunt gratuite, dar farmaciile pot percepe tarife pentru serviciul de testare.
Numărul testelor distribuite farmaciilor va fi stabilit la nivel local, în funcţie de câte unităţi se înscriu în program. Conform ordinului semnat de minister, farmaciile trebuie să obţină un aviz temporar, emis electronic de direcţiile locale de sănătate publică şi vor fi obligate să raporteze rezultatele tuturor testelor efectuate şi situaţia stocurilor.